Cine dintre ei ar vibra la ideea de a-si insusi limba romana in vederea unei cariere, asa cum rezulta din traseul parcurs pana acum de actualul ministru roman al sanatatii? Reaed Arafat pe post de precept moral. Sau ca model de urmat. In fine, ca termen de comparatie. O tema, foarte bine captata, de Constantin Tanase. Fostul sef al SMURD-ului e, privit de aici, un fenomen aproape incredibil, cu neputinta, practic, de imitat in conditiile noastre. Nu trebuie sa repet: Raed Arafat e nascut la Damasc, deci un strain (iau termenul in acceptia lui strict tehnica, daca a mai ramas!) si care, de nesperat, a facut o cariera fulminanta in Romania. „De nesperat", iarasi, din punctul nostru de vedere. Sa ma explic insa, ca e tocmai cazul. Primul lucru care m-a frapat cand am auzit de arabul devenit, in Guvernul Tariceanu, subsecretar de stat la Ministerul Sanatatii, a fost pronuntia lui. Cu usoare palatalizari, intr-un vag stil oriental asa-zicand, putin cam taraganata, dupa gustul meu, dar impecabila in rest. Vi se pare o bagatela ce spun, dar nu e si cand te lovesti zilnic de mutilarea limbii tale materne, mai ales de catre alogeni. Trebuie sa traiesti (nu un deceniu, nici doua - cam cat se implineste un destin, cu bune sau cu rele) intr-un mediu ca cel de aici, ca sa ti se para uluitor un lucru, in definitiv, atat de firesc aiurea. Constantin Tanase s-a gandit, intr-un mod aproape reflex, la posibilitatea unui Arafat la noi. Nu m-am exprimat bine: la cineva, dintre rusi, cu o prestatie asemanatoare. O simetrie in ordine pur speculativa ar fi de imaginat. Nu si in viata de zi cu zi, din pacate: nu zaresti p'acilea muscal de leac sa vorbeasca onorabil in limba romana. Majoritatea iti raspund ranced, cand consimt, in idiomul lor, oricat ar fi de publica institutia pe care o reprezinta (la privati nici de asta nu ai parte cateodata!). Exceptiile sunt la fel de putine ca acum dou