Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Băsescu face afirmaţii iresponsabile, de maximă gravitate, dăunătoare României

Publicat in Mediafax, marți 13 noiembrie 2012 ·

Liderul PNL, Crin Antonescu, a susţinut, marţi, că declaraţiile de luni ale "preşedintelui legal", Traian Băsescu, sunt "iresponsabile", de "maximă gravitate" şi dăunătoare României, care intră în registrul obişnuit al preşedintelui "aşa-zis jucător", "participant activ la campaniile electorale".

Antonescu a susţinut, într-o conferinţă de presă, că Traian Băsescu "deţine legal, dar nu legitim" funcţia supremă în stat şi a arătat că responsabilitatea sa trebuie să fie maximă, chiar şi în aceste circumstanţe.

Liderul liberal a subliniat că afirmaţiile care se pot face în timpul campaniei trebuie să implice o responsabilitate cu atât mai mare cu cât cel care le face are o funcţie oficială.

"Traian Băsescu, după cum era de aşteptat, a intrat în campanie. În intervenţia sa a făcut din nou, parcă mai apăsat ca niciodată, o serie de afirmaţii iresponsabile, de maximă gravitate, profund dăunătoare României", a spus Antonescu.

El a arătat că este inacceptabil pentru un şef de stat să afirme despre propria ţară, pe care o conduce, că nu este credibilă sau că nu este un stat de drept.

"Traian Băsescu, care legal îndeplineşte funcţia de preşedinte, declară despre România că nu e stat de drept. Asta e o afirmaţie defăimătoare, foarte gravă la adresa României, care naşte întrebarea: Ce fel de stat este România, ce anume e Traian Băsescu în acest stat, care e rolul său? Dacă nu stat de drept, atunci este stat dictatorial, autoritar, regim bananier? Care e situaţia preşedintelui? E şeful acestui stat, e ostatic, e prizonier, s-a întâmplat în România o lovitură de stat împotriva voinţei sale? Am vrea răspuns la aceste întrebări", a spus Antonescu.

Liderul PNL a precizat, referindu-se la afirmaţiile lui Traian Băsescu despre desemnarea viitorului premier, că răspunsul şefului statului a fost unul "inacceptabil şi periculos" şi l-a acuzat că pri

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie pentru Republica Elenă. Risc crescut de incendii

Ziua Constanta acum 53 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iu

Incendiu la CNE Cernavodă! Oficial de la SN Nuclearelectrica despre eveniment

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a avut loc azi, 11 iunie 2024, în partea clasică a CNE Cernavoda, Unitatea 2. Conform masurilor de siguranta aplicabile in astfel de situatii personalul a fost evacuat din cladirea turbinei. Nu au existat victime, persoane expuse la fum

Iohannis, copreşedinte B9: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre

Mediafax acum 2 ore
„Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţi

Peste jumătate din țară, sub cod galben de instabilitate atmosferică. Nici celelalte regiuni nu scapă complet de furtuni

Ziare.com acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că furtunile vor continua în mare parte din țară și marți, 12 iunie. Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de vreme instabilă, valabilă pe tot parcursul zilei în mai mult de jumătate di

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

"Există presupunerea rezonabilă" că cei doi copii de grădiniță au fost agresați sexual de educator. Poliția adună probe

Ziare.com acum o ora
Poliţia Municipiului Bucureşti continuă adunarea probelor în cazul celor doi copii de 5 ani care ar fi fost agresați sexual de un educator, la grădiniță. Până acum, audierile au inclus directoarea grădiniței din Sectorul 1, cea care a anunțat autori

Marius Mitran vine la „EXCLUSIV RAPID” marți, 11 iunie, de la ora 20.00

Cancan acum 36 minute
În urmă cu exact 57 de ani, Rapid a remizat la Ploiești, 0-0 cu Petrolul, iar primul titlu de campioană a României a ajuns în Giulești. Ne întoarcem în prezent pentru că Rapid are un nou președinte, Viorel Moldovan. A plecat Krasniqi la Praga. Pleac

La USR se face schimbul de putere: Pe 28 iunie, îi voi preda mandatul noului preşedinte ales

Mediafax acum 54 minute
„Câteva lămuriri legate de paşii statutari/tehnici care urmează în USR. Astăzi (marţi - n.r.) voi convoca (1 - Preşedintele are atributul convocării Congresului partidului) Congresul USR pentru alegerea (Alegerea Biroului Naţional se face de către C

Un francez moare încercând să ajungă în mod ilegal pe cosmodromul rus Baikonur

News.ro acum o ora
Un cetăţean francez a murit în Kazahstan, după ce i s-a făcut rău în timp ce încerca să se ducă pe jos la cosmodromul rus Baikonur împreună cu alt francez, pentru a asista la lansarea unei navete spaţiale, potrivit agenţiei ruse de presă RIA Novosti

Cu câți bani vor rămâne angajații încadrați cu salariul minim brut, după majorarea din iulie ANALIZĂ

Ziare.com acum o ora
Salariaţii încadraţi cu salariu minim brut pe ţară vor înregistra o creştere a salariului net de la 2.079 de lei la 2.363 de lei pe lună, în urma majorării salariului minim brut la 3.700 de lei de la 1 iulie, potrivit consultanţilor Deloitte. Pe de

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/33°
joi

19°/28°
vin.

19°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/30°
mie.

16°/23°
joi

17°/24°
vin.

17°/23°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/25°
joi

20°/24°
vin.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

18°/25°
mie.

16°/22°
joi

14°/24°
vin.

15°/25°