Iran a lansat, luni, cel mai mare exerciţiu militar din istorie, care acoperă jumătate din suprafaţa ţării (850.000 km pătraţi) şi la care iau parte 8.000 de militari, dar şi bombardiere, avioane de luptă, scrie Yahoo. În plus, rachetele, artileria şi sistemele de supraveghere vor fi şi ele testate.
Demonstraţia de forţă vine în contextul tensiunilor dintre Iran şi SUA privind programul nuclear al iranienilor şi la numai o săptămână după ce SUA au acuzat Iranul că le-a doborât o dronă.
Yahoo scrie că, prin această demonstraţie de forţă, Iranul trimite un mesaj clar statelor care s-ar putea gândi să îi atace. „Aceste exerciţii militare trimit statelor din regiune un mesaj de pace şi securitate, dar reprezintă de asemenea şi o avertizare puternică faţă de cei care ameninţă Iranul”, a arătat televiziunea naţională din această ţară.
Faptul că exerciţiile militare au început la doar câteva zile după acuzaţiile venite din partea SUA reprezintă o simplă coincidenţă, demonstraţiile fiind anunţate din septembrie, scrie Yahoo.
SUA, UE şi alte organisme internaţionale au impus Iranului sancţiuni în ceea ce priveşte comerţul cu petrol, în încercarea de a opri programul nuclear al acestora. Deşi Teheranul insistă că scopul programului nuclear este unul paşnic, SUA şi Israelul nu au exclus varianta unui atac asupra Iranului. La rândul lor, oficialii din Iran au ameninţat că, dacă se vor simţi ameninţaţi, vor răspunde cu aceeaşi monedă.
Iran a lansat, luni, cel mai mare exerciţiu militar din istorie, care acoperă jumătate din suprafaţa ţării (850.000 km pătraţi) şi la care iau parte 8.000 de militari, dar şi bombardiere, avioane de luptă, scrie Yahoo. În plus, rachetele, artileria şi sistemele de supraveghere vor fi şi ele testate.
Demonstraţia de forţă vine în contextul tensiunilor dintre Iran şi SUA privind programul nuclear al iranienilo