Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariile jucătorilor şi antrenorilor FC Bihor au fost diminuate cu 25%, până când echipa va reveni pe unul din primele două locuri

Publicat in Bihoreanul, marți 13 noiembrie 2012 ·

În urma prestaţiilor sub aşteptări înregistrate de FC Bihor în acest tur de campionat, membrii Adunării Generale a Asociaţilor s-au întrunit marţi într-o şedinţă, unde au analizat rezultatele echipei şi au decis să aplice anumite sancţiuni.

Astfel, s-a hotărât ca tuturor jucătorilor şi întreg staff-ului tehnic să le fie diminuate salariile cu 25%. Măsura diminuării salariilor va rămâne valabilă până când echipa va ocupa unul dintre primele două locuri ale clasamentului.

Într-o altă ordine de idei, conducerea clubului a anunţat şi încheierea colaborării cu jucătorii Ognjen Sinik şi Adrian Voiculeţ.

"Conducerea clubului regretă rezultatele slabe obţinute în prima parte a actualei ediţii de campionat şi îşi exprimă speranţa ca în cele două partide care au mai rămas de disputat din tur, jocul echipei se va îmbunătăţi", se arată într-un comunicat postat marţi pe siteul clubului.

După 12 etape din actuala ediţie de campionat, formaţia FC Bihor ocupă doar locul 7 în clasamentul seriei vestice din Liga a II-a, cu 13 puncte, la 11 puncte în urma liderului, Corona Braşov.

Ce i-a nemulţumit pe conducătorii clubului sunt nu numai rezultatele, ci şi jocul în sine al echipei, care nu dădea semne de revenire la ceea ce se dorea în evoluţia meciurilor la o echipă care are ca obiectiv promovarea.

În etapa următoare din eşalonul secund, FC Bihor va avea liber, urmând ca în runda a XIV-a să evolueze la Arad, cu UTA, iar mai apoi pe teren propriu, cu ACS Poli Timişoara, în ultima etapă a turului de campionat.

În urma prestaţiilor sub aşteptări înregistrate de FC Bihor în acest tur de campionat, membrii Adunării Generale a Asociaţilor s-au întrunit marţi într-o şedinţă, unde au analizat rezultatele echipei şi au decis să aplice anumite sancţiuni.

Astfel, s-a hotărât ca tuturor jucătorilor şi întreg staff-ului tehnic să le fie diminuate salari

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Mediafax acum 2 ore
Italia, campioana în exerciţiu a fost eliminată de la Euro 2024 după ce a înfruntat sâmbătă Elveţia. Elveţienii au fost echipa mai bună în cea mai mare parte a meciului şi au părut mai puternici, fizic şi tehnic. Italia nu a contat în atac, puţinele

Amendă pentru Aeroportul Otopeni, după câteva zile cu aerul condiționat stricat. Temperatura din interior depășea 30 de grade

Ziare.com acum 4 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a amendat cu 10.000 de lei Aeroportul Internaţional Henri Coandă din cauza temperaturii ambientale pentru limita normală în terminalele Plecări şi Sosiri, determinată de defecţiuni la sistemul de

Tensiuni în creștere la granița dintre Ucraina și Belarus. Ambele țări îşi consolidează dispozitivul militar

Ziare.com acum 2 ore
Armata din Belarus a anunţat sâmbătă, 29 iunie, desfăşurarea unor sisteme antiaeriene suplimentare la graniţa cu Ucraina, după ce anterior a sporit acolo de asemenea efectivele forţelor terestre. Totul în timp ce a acuzat Ucraina de pregătirea unor

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum 6 ore
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Mediafax acum 5 ore
Poliţia l-a identificat pe atacator ca fiind un „convertit" la islam, care s-a născut în 1999 în oraşul Mladenovac, la aproximativ 50 de kilometri de Belgrad, conform AFP. Atacul a avut loc sâmbătă în capitala sârbă, când atacatorul l-a împuşcat pe

Germania: Doi poliţişti, răniţi grav în timpul manifestaţiilor împotriva congresului AfD

News.ro acum 2 ore
Doi poliţişti au fost agresaţi şi grav răniţi, sâmbătă, de manifestanţi care protestau faţă de congresul partidului de extremă dreapta AfD, la Essen, unde delegaţii şi-au reales liderii, relatează AFP. Incidentul a avut loc în apropierea sălii comun

Estonia şi-a desemnat un nou premier după ce Kaja Kallas a fost nominalizată în viitoarea Comisie Europeană

G4Media acum 2 ore
Formaţiunea liberală a premierului eston Kaja Kallas, Partidul Reformei, l-a desemnat sâmbătă pe ministrul climei, Kristen Michal, să preia postul de prim-ministru după ce actuala şefă a guvernului va demisiona în urma nominalizării sale de către li

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă a fost resincronizat la Sistemul Energetic Naţional. Programul de oprire planificată s-a încheiat

Ziare.com acum o ora
Nuclearelectrica, compania de stat care administrează centrala nucleară din Cernavodă, anunţă că reactorul 1 a fost resincronizat sâmbătă după-amiază, 29 iunie, la Sistemul Energetic Naţional după finalizarea programului de oprire planificată. ”Nucl

UPDATE - Euro 2024: Meciul Germania – Danemarca, întrerupt din cauza fulgerelor şi a grindinei, s-a reluat

News.ro acum o ora
Meciul dintre echipele naţionale ale Germaniei şi Danemarcei, din optimile de finală ale Campionatului European de fotbal, întrerupt din cauza condiţiilor atmosferice, s-a reluat. Arbitrul englez al meciului dintre Germania şi Danemarca a decis în m

Carla Bruni-Sarkozy, audiată. Ce riscă soția fostului președinte al Franței

Ziare.com acum 4 ore
Carla Bruni-Sarkozy va fi convocată din nou la o audiere judiciară în dosarul legat de finanţarea campaniei electorale din 2007 a soţului său, fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, cu fonduri oferite de fostul dictator libian Muammar Gaddafi, relatează

Vremea

București
acum

25°
dum.

21°/36°
lun.

21°/39°
mar.

21°/33°
mie.

20°/27°
Iasi
acum

24°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

17°/29°
mie.

17°/29°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/28°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
mie.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/25°
mie.

17°/18°
Timisoara
acum

22°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°
mar.

17°/23°
mie.

17°/25°