Ilie Alexandru, cunoscut în lumea interlopă drept "Sandu Geamănu", a fost condamnat, astăzi, de Tribunalul Bucureşti la 25 de ani de închisoare cu executare pentru o crimă săvârşită în anul 2008, atunci când a prădat un bătrân şi l-a torturat. Acesta a suferit numeroase leziuni grave ce i-au provocat decesul la 1 aprilie 2009, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
În acelaşi dosar, "locotenenţii" interlopului au primit pedepse la fel de grele: Niculae Tinel - 25 ani închisoare, David Stan - 23 ani închisoare. Sentinţele nu sunt definitive şi pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti.
În iulie 2011, Ilie Alexandru a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi omor deosebit de grav după ce, în noiembrie 2008, împreună cu alţi doi membri ai grupării sale, a torturat un bătrân în locuinţa acestuia, furând bunuri de jumătate de milion de lei.
Procurorii Parchetului Capitalei au arătat în rechizitoriu că în noiembrie 2008, împreună cu alţi doi membri ai grupării sale, Sandu Geamănu a intrat în locuinţa unei persoane în vârstă de 74 de ani, din Bucureşti. Sandu Geamănu primise un pont conform căruia victima ar fi
ţinut în casă „sume importante de bani şi alte bunuri de valoare”. „Pentru a o determina pe victimă să spună unde se află sumele de bani, au exercitat mai mult timp asupra acesteia acte de violenţă. Apoi inculpaţii au sustras suma de 250.000 de lei, un autoturism marca Audi Q7 şi mai multe bunuri, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 490.000 de lei”, potrivit procurorilor. În urma loviturilor primite, victima atacului a murit în spital aproape şase luni.
Astfel, potrivit procurorilor, Sandu Geamănu şi ceilalţi membri ai grupării conduse de el "comit, de regulă, infracţiuni contra patrimoniului, adesea cu violenţă”, loviturile lor vizând „fie autoturisme de lux, fie sume mari de bani