Nu a existat vreun adevar din realitatea pe care o percepem cu totii mai mult sau mai putin la fel pe care Traian Basescu sa nu il fi intors pe dos, sa nu il fi rastalmacit ori macar exagerat pana la pierderea identitatii.
In iesirea pe care a avut-o in fata natiunii de la Cotroceni, prima dar si cea mai grava dupa infrangerea umilitoare de la referendum, presedintele a vrut sa explice poporului ca el este singurul politician responsabil, caruia ii pasa de tara si din acest motiv nu isi da demisia si nici nu va renunta la functie de buna voie.
Ba, fiind unicul politician caruia ii pasa cu adevarat de tara si poporul sau, un alt mesaj a fost: voi lupta pana la ultima suflare, pana nu va mai ramane piatra pe piatra, dar tara nu o voi lasa din mana nimanui.
In acest punct particular al discursului, daca e sa-i analizam logic mesajul, in ciuda sentimentului profund de irationalitate transmis, s-a produs poate cea mai mare fractura de logica si cea mai teribila inversare a valorilor pe care presedintele a comis-o de-a lungul celor opt ani.
Stim ca Traian Basescu se lupta de ceva vreme cu intregul popor de dragul statului de drept, lasandu-ne la toti impresia ca este singurul prieten si amic al statului miraculos garnisit cu institutii moderne si eficiente.
Insa de data asta presedintele a lasat din mana Constitutia si a luat interesul national. Nici poporul, nici Legea, ci viitorul unei natiuni pe care el, singurul dintre noi, il vede limpede si poate sa il implineasca. In prima pauza dintre ultimele sale doua cuvinte se naste, inevitabil, intrebarea: daca presedintelui i-a intrat cumva in cap ca trebuie sa isi apare tara chiar de locuitorii ei?
In oricare dintre posibilitati, sa nu ne mai mire ca acelasi Traian numea presa o afacere mafiota, intrebandu-se candid daca romanii au castigat ceva din susp