Politicienii care-şi închipuie că tot interesul naţional se află în buzunarul lor devin periculoşi. Pentru că fie s-au paranoizat, cum i s-a întîmplat lui Ceauşescu în ultimii săi ani de domnie, fie au ajuns la un grad de izolare care-i face să confunde treburile patriei cu propriile lor obsesii.
Traian Băsescu şi-a ţinut discursul de ieri în numele acestui interes, cu cearcăne la ochi şi cu vocea voalată a cuiva care a vorbit mult înainte ori a consumat ceva prea rece. A vorbit dezlînat, fără vechea lui dezinvoltură şi părînd că improvizează, nemulţumit de textul cu care a ieşit în public. Pînă şi susţinătorii lui înfocaţi au admis că discursul e slab şi lipsit de motiv. Băsescu l-a rostit nu pentru că avea ceva de spus, ci pentru că şi-a închipuit că trebuie să spună ceva. Îl presa mai degrabă promisiunea făcută zilele trecute pe facebook decît o agendă încărcată.
Drept care a încercat să ne convingă de două lucruri. Primul: patria e-n primejdie. Al doilea: el nu se teme de nimic, cu atît mai puţin de politicieni. Cine pune patria în primejdie? Parlamentul, guvernul şi presa aservită.
În ce ar consta primejdia? Aici Băsescu s-a străduit să fie apocaliptic şi se vedea că suferă că n-are destule argumente pentru a ne îndrepta ochii în direcţia dorită de el. Adio, Schengen! Acum însă, spre deosebire de perioada cînd ieşea la cumpărături şi anunţa, cu diplomatică fineţe că nu mai cumpără nimic de la olandezi, fiindcă batavii ne barează calea într-acolo, Băsescu a arătat cu degetul spre politicienii din ţară. Şi tot spre ei, cînd a spus, cu sumbră satisfacţie, că ne aşteaptă un raport MCV catastrofal, ca şi cum în perioada suspendării el ar fi stat într-un turn de fildeş, nu la garajul de unde a vorbit despre o lovitură de stat, despre fraudarea masivă a referendumului, înainte ca referendumul să fi avut loc, şi despre o, de el presupusă, tentativă a