S-ar putea ca, printre romani, numele lui Nicolae Grigorescu, marele maestru al picturii noastre, sa fie mai cunoscut pentru statia de metrou omonima, decat pentru capodoperele semnate astfel.

In schimb, printre multi francezi, numele pictorului Grigorescu este la fel de cunoscut ca numele altor impresionisti de prestigiu, cu care se lauda cultura lumii.

Manastirea Agapia

Dintr-un anumit punct de vedere, este normal. Tanarul Nicolae Grigorescu a studiat la academia de Belle Arte din Paris, a fost acolo coleg cu marele Auguste Renoir, si a lucrat intens in scoala de la Barbizon, leaganul impresionismului mondial.

Din alt punct de vedere, nu este deloc normal. Grigorescu s-a dovedit foarte activ si in tara sa, a participat ca "pictor de front" la razboiul independentei, iar cele mai multe lucrari ale sale n-au fost acaparate de altii si raspandite prin lume, ca operele lui Brancusi, ci au reusit sa reziste in galeriile romanesti, unde insa vizitatorii sunt mai mult straini decat romani.

Cei care au vizitat manastirea Agapia, au aflat acolo ca picturile acestei bijuterii monahale, cu care se mandreste turismul romanesc, au fost zugravite atunci de un tinerel: Nicolae Grigorescu.

Nu era o premiera. Pe la 18 ani, realizase deja icoane pentru manastirea Caldarusani si pentru biserica din Baicoi.

Parisul

Viitorul pictor s-a nascut la 15 mai 1838, in comuna Pitaru din judetul Dambovita, dintr-o familie numeroasa, cu sase copii. Avea sapte ani cand i-a murit tatal, iar familia s-a mutat la Bucuresti in conditii precare. Era limpede ca trebuie sa-si faca singur un rost in viata.

Alt rost nici nu exista, decat sa invete o meserie. N-avea aplicatie nici pentru surubelnita, nici pentru ciocan sau coasa, asa ca s-a apropiat de zugravul de icoane ceh Anton Chladek, in atelierul