Până la urmă e de înţeles pretenţia primarului Robu ca alegătorii să-i ofere un guvern de culoarea majorităţii legislativului local. Ce primar şi preşedinte de organizaţie judeţeană de partid îndeamnă lumea să voteze cu ăialalţi, ca după alegeri să se plângă toată ziua, ca Gheorghe Ciuhandu, că Timişoara e izolată de puşculiţa cu bani a Bucureştiului? Niciunul. Toţi vor parteneriate fructuoase între centru şi administraţia Timişoarei, frăţii politice cum pe Bega n-au mai fost de pe vremea lui Ciorbea și Radu Vasile. Perioadă în care Emil Constantinescu a fost învins fără luptă de fosta Securitate, iar bunele relații dintre țărăniștii de la centru și cei locali au fost sabotate cu zâmbetul pe buze de ministrul Transporturilor Traian Băsescu. Să-l audă Dumnezeu pe primarul Robu și să-i dea șase parlamentari de Timișoara din partea USL. Doi senatori și patru deputați, ca astfel să eliminăm principala scuză și unul dintre miile de pretexte pentru care de ani de zile nu se face treabă în capitala Banatului. Aș vrea să sar și peste polemica frivolă dintre primarul Robu și liderul PDL Constantin Ostaficiuc pe tema banilor atrași de administrația locală în vremea PDL și în cele câteva luni ale USL, dar nu pot. Fără să pun mâna pe monitoarele oficiale să calculez cu ce ne-a bucurat pedeleul sau social-liberalismul târziu, e la mintea cocoșului că, în nici cinci luni de primărie, Nicolae Robu nu putea primi cât s-a alocat în mai bine de un mandat PDL. Plus că ar fi dezastruos pentru un executiv al primăriei să tragi concluzia că în câteva luni a păpat mai mulți bani decât ăialalți în câțiva ani, fără să se vadă încă nimic. Investiții, nu bani îngropați în salarii sau plata neperformanței unor regii. Unde sunt banii ăia mulți primiți de la Guvernul Ponta, domnilor Robu și Bojin, dar pe bune, nu cu fantezia aia cu datoriile RATT sau gargara aia electorală cu subvenția de la Colt