Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii „Kinodiseea" se va desfăşura între 16 şi 21 noiembrie în Bucureşti, la Cinema Studio, Cinema Eforie şi Sala Elvira Popescu.
Pe lângă cele mai bune opt producţii cinematografice pentru cei mici ale anului 2012, Kinodiseea vine cu o retrospectivă Disney, ateliere de iniţiere a copiilor în arta cinematografiei şi le oferă şansa de a discuta chiar cu realizatorii filmelor proiectate pe marele ecran. Cele opt lungmetraje din secţiunea Competiţie se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Noutatea din acest an o reprezintă dublajul în limba română al primelor două proiecţii din zi la Cinemateca Eforie. Proiecţiile de la orele 10.00 şi 12.00 sunt gratuite, precum şi cele din „Retrospectiva Disney".
Retrospectiva Disney
Animaţia estoniană care a avut premiera la Festivalul de Film de la Berlin la începutul acestui an, „Lotte şi secretul pietrei Lunii", va avea parte de două proiecţii speciale, când va fi dublată live de vocea filmelor ce se vedeau cândva pe video, Irina Margareta Nistor. Celelalte două animaţii din competiţie sunt „Zarafa", o coproducţie Franţa-Belgia, în regia lui Remi Bezancon (câştigător al premiului Cesar) şi a lui Jean-Christophe Lie (animator pentru producţii Disney ca „Tarzan", "Hercule" şi „Cocoşatul de la Notre-Dame"), şi „Jean, băiatul lunii", co-producţie Franţa-Germania, ecranizarea uneia dintre cele mai de succes povestiri ale cunoscutului scriitor de cărţi pentru copii Tomi Ungerer. Filmul olandez „Micul corb" este laureat al premiilor pentru Cel mai bun film pentru copii şi Cel mai bun debut în secţiunea "Generation" la Berlinala 2012, precum şi al Young Audience Award la European Film Awards. „Gattu" este filmul indian premiat cu Menţiune specială pentru Cel mai bun film în secţiunea „Generation", anul acesta, la Berlinală. Filmul