În Moldova, profesoratul este practicat doar de cei care au chemarea sufletească. De cele mai multe ori, cei 30.000 de lei pe care îi oferă statul specialiştilor începători le ajung doar ca să nu moară de foame
Tatiana Goncear este de opt ani profesoară de chimie. Şcoala din Băcioi în care predă nu are condiţii de invidiat: mobilierul este modest, iar clădirea - urâţită de nuanţele gri. Nici salariul, puţin peste 2.000 de lei, nu este unul motivant. Cu toate acestea, Tatiana revine în sălile de clasă în fiecare dimineaţă. „Nu câştig o avere şi nu am cum să mă îmbogăţesc din leafa pe care o primesc, dar profesoratul este vocaţia mea, iar chimia a fost prima mea dragoste", spune ea.
BANII AU UN ROL IMPORTANT, DAR NU HOTĂRÂTOR
În facultate, Tatiana a studiat pe locurile cu bursă, respectiv, avea o obligaţie faţă de stat să se angajeze acolo unde o vor trimite autorităţile. „M-am angajat în anul în care a fost lansat proiectul ce prevede îndemnizaţii de 30.000 de lei pentru tinerii specialişti care vor merge în localităţile rurale. Banii nu au jucat rolul hotărâtor, dar, recunosc, mi-au dat un mic imbold", adaugă profesoara. Dascălul nu-şi aminteşte pe ce a cheltuit acei bani: „Nu mai ştiu ce mi-am luat, însă, cu siguranţă, nu a fost nimic impunător".
Colega ei, Dina Ceban este, la fel, o tănără specialistă ce a beneficiat de indemnizaţia de 30.000 de lei din partea statului. Lucrează de patru ani la liceul din Băcioi şi spune că a ales să fie profesoară pentru că i-a plăcut foarte mult matematica. „Salariul e foarte mic, dar vreau să transmit cunoştinţele mele elevilor", afirmă Dina.
„M-AM NĂSCUT CA SĂ FIU PROFESOARĂ"
Veronica Darii predă din septembrie limba şi literatura română într-o şcoală mică din satul Trebisăuţi, Briceni. Şi ea este una din beneficiarele indemnizaţiei de la stat. Deşi încă nu a primit niciun bănuţ, a decis deja c
