Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cartierul Poarta 6 este din nou în doliu! Cum a fost posibilă tragedia rutieră în care a murit Alexandru Miu (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, joi 15 noiembrie 2012 ·

Există posibilitatea ca lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa să nu mai ceară efectuarea unei expertize tehnice din care să reiasă exact viteza automobilului, având în vederea irelevanţa probei în dosar

Cartierul constănţean Poarta 6 este din nou în doliu! După circa un an de la moartea lui Alexandru Claudiu M., de 16 ani, cunoscut ca şi „Tzacla", un alt tânăr din Poarta 6 a decedat într-un accident rutier. Tragedia a avut loc marţi, 13 noiembrie, aproape de ora 23.00. Lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că Alexandru Miu, de 25 de ani, se afla la volanul unui automobil marca Volkswagen, model Golf, iar la un moment dat, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul volanului şi a lovit un stâlp, după care s-a oprit în parapetul podului rutier. La faţa locului a fost chemat un echipaj al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Constanţa. Prea târziu. Din păcate, impactul a fost prea puternic. Alexandru Miu a decedat în urma accidentului. La scurt timp după producerea tragediei s-a susţinut că tânărul şi-ar fi anunţat apropiaţii că doreşte să-şi pună capăt zilelor. Alexandru Miu ar fi avut datorii la jocurile de noroc.

În urma cercetărilor specifice, lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa au stabilit că, „la data de 13 noiembrie, ora 23.00, în municipiul Constanţa, Alexandru M. (n.r. Miu), de 25 ani, din Constanţa, a condus un autoturism dinspre Poarta 6 către Billa şi, din cauza neatenţiei în conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu un stâlp, după care a ricoşat în parapetul podului rutier. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto". La scurt timp, după producerea impactului, la faţa locului şi-au făcut apariţia medicii Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Constanţa. Din păcate, pentru tânărul şofer nu s-a mai putut face nimic. St

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum o ora
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Scandal cu declarații de dragoste de la o doctoriță pentru unele colege și diagnostice greșite pentru pacienți, într-un spital din România

Ziare.com acum o ora
O secție a Spitalului Județean din Oradea a devenit centrul unui scandal, după ce o doctoriță și-a exasperat colegii cu transmisiuni live și postări pe internet în timpul serviciului, provocând erori profesionale grave ce pun în pericol pacienții. D

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 3 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 59 minute
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Moment critic: Antarctica se îndreaptă spre o 'topire necontrolată' / Studiu devastator despre schimbările climatice

Ziua News acum 52 minute
Oamenii de ştiinţă au constatat că un nou "punct de basculare" ar putea fi depăşit, Antarctica îndreptându-se spre o "topire necontrolată" a calotei sale glaciare, conform unui studiu. Topirea este cauzată de infiltrarea apei oceanice, care este mai

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 26 iunie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru David cel din Tesalonic (sec. VI). Acest fericit, fiind cu neamul dinspre Răsărit, a strălucit la Apus ca un luceafăr prea luminos. Căci din pruncie supunându-

Furtună cu grindină pe Transalpina. Sute de turiști speriați de vremea extremă: „N-am văzut așa ceva de când trăiesc aici” FOTO

Ziare.com acum 9 minute
Furtună cu grindină pe Transalpina, marți, 25 iunie. Sute de turiști au fost luați prin surprindere și au fost nevoiți să se adăpostească pe la stânele din zonă. Potrivit gandul.ro, furtuna a ținut aproximativ 40 de minute, în vreme ce cantități mar

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum o ora
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Burleanu radiază: suma pe care o va primi România pentru calificarea în optimile Euro 2024

Adevarul acum 40 minute
Pentru a doua oară în istoria celor șase participări la Campionatele Europene, naționala României are șansa accederii în prima fază eliminatorie.

Vremea

București
acum

26°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

23°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

26°
mie.

20°/26°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°