Toată viaţa ai fost singur, numai tu cu trupul tău, o povară grea, ca o cruce.
Mai întâi vei simţi o durere aşa cum a simţit Ivan Ilici o „jenă în partea stângă a stomacului". Dar personajul lui Lev Tolstoi „se plângea câteodată" că avea şi un gust ciudat în gură. Tu nu aveai gustul acela şi nici nu te-ai plâns cuiva pentru că „jena" ta era sub testicule. Ţi-a fost ruşine să-i spui chiar şi femeii cu care dormeai în pat de 30 de ani. Aceeaşi femeie, nevastă-ta. Şi durerea ta era mai prezentă la culcare, când o conştientizai, când rămâneai singur, numai tu cu ea. Credeai că nu te-ai spălat prea bine sau că testiculele tale stau într-o poziţie aiurea. Stăteau bine. Şi ai descoperit dintr-odată că faci pipi mai des, mai ales noaptea. Şi te ustură. Când ai văzut la TV reclamele la Prostenal sau la Prostamol, atât de agresive de parcă toţi bărbaţii din ţara asta se pişau noaptea ca şi tine, ai aflat că există prostata. În corpul tău de bărbat. Ai aflat că prostata asta, o glandă situată undeva mai jos, e mai importantă pentru un bărbat decât inima sau ficatul, aşa ai înţeles tu, documentându-te pe Google. Poate e cea mai preţioasă glandă bărbătească, pentru că te-a ajutat să fii bărbat, să ai erecţii, să faci copii cu femeia ta. Ce descoperire, tocmai acum, după atâţia ani de ignoranţă!
Ivan Ilici s-a dus la mai mulţi doctori. Tu te-ai dus la unul şi te-ai plâns că te doare. Urologul ţi-a făcut un tuşeu rectal. Nu ţi-a fost prea plăcut acolo, cu chiloţii în vine. Ţi-a fost ruşine. Apoi ai început să faci analizele. Şi alergătura asta după analize ţi-a secat forţele. În România orice analiză e grea. Până afli rezultatul. Aşa ai simţit, pentru prima dată, că nu mai ai forţă, că ceva s-a întâmplat cu trupul tău, că nu mai eşti cel din urmă cu zece sau cincisprezece ani. Aşa ceva n-ai mai trăit până atunci, fără vlagă.
Analizele ţi-au ieşit proaste. Mai
