Rezultatele obţinute de echipa naţională, CFR Cluj şi Steaua în acest an au reuşit să crească semnificativ cota fotbalului autohton în general şi a fotbaliştilor care le compun în special. CFR Cluj a reuşit o serie extraordinară de victorii, care a adus calificarea în grupele Ligii Campionilor, Steaua a avut o evoluţie foarte bună în Europa League, iar echipa naţională a demonstrat, cu o singură sincopă, că se află pe un trend ascendent, propunând o serie de jucători foarte interesanţi (Maxim, Nistor, Pintilii, Grozav) a căror cotă a crescut ameţitor în ultimele 3 luni, fiind evaluaţi la peste 1.000.000 euro, în condiţiile în care la începutul anului nu valorau mai mult de 100.000. Această serie de rezultate se reflectă şi în clasamentele realizate de FIFA şi UEFA, echipa naţională ajungând pe locul 37, iar ţara noastră se clasează pe locul 11 în sezonul 2012-2013, în clasamentul întocmit pe baza punctelor obţinute de echipele de club în cupele europene, peste Elveţia, Turcia, Croaţia, Olanda, Scoţia, Grecia.
Ultima partidă disputată de echipa naţională în acest an, împotriva Belgiei, una dintre cele mai în formă echipe naţionale din Europa, confirmă creşterea înregistrată în 2012 de echipa antrenată de Victor Piţurcă. Victoria cu 2-1 în faţa Belgiei, favorită la casele de pariuri, a surprins plăcut, mai ales că unsprezecele de start tricolor a avut în componenţă mai mulţi jucători tineri, aflaţi la început de drum, abia în partea a doua a jocului fiind aruncaţi în joc fotbaliştii cu experienţă mai mare.
Selecţionerul a remarcat creşterea senzaţională a unor tineri jucători: "În general am fost mulţumit şi de Maxim, l-am felicitat şi pentru gol. Puştiul poate să crească, să joace mult mai bine decât a făcut-o astăzi. I-am felicitat pe toţi, în special pe cei care au marcat golurile. Maxim face concurenţă şi pentru Torje, dar şi pentru cei din flancul stân