Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Bobociada" Universităţii: Studenţii au făcut acrobaţii şi au mimat partide de sex (FOTO/VIDEO)

Publicat in Bihoreanul, joi 15 noiembrie 2012 ·

Discoteca No Problem s-a umplut, miercuri seară, cu sute de studenţi. Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Oradea a organizat o nouă ediţie a Bobociadei, adică balului bobocilor dedicat studenţilor din anul I.

În competiţia pentru titlul de Miss şi Mister Boboc s-au înscris 17 perechi de la diferite facultăţi. După ce au fost prezentaţi publicului şi juriului, tinerii au trecut rapid la prima probă, una surpriză, menită să-i "încălzească". Ei au trebuit să danseze pe un colaj de melodii anume pregătit, între cântecele care s-au auzit în difuzoare nelipsind celebra "Gangnam Style", care face furori la nivel mondial, dar nici manelele. Bobocii nu s-au dat în lături de la nimic, dansând pe orice melodie şi încercând să impresioneze juriul de la bun început.

Prima probă "oficială" a competiţiei a fost destinată fetelor, cărora le-a fost pusă în brâu o curea de care era atârnată o banană. Balansându-se din bazin, fetele au trebuit să prindă banana în gură. În timp ce unele boboace nu au reuşit să apuce deloc fructul, altele au făcut-o în doar câteva secunde.

Cele 17 perechi de boboci au trebuit apoi să convingă juriul prin aşa-numitele "momente artistice". Fiecare pereche a avut de interpretat un cuplu de personaje din basme ori din filmele de animaţie, precum Mica Sirenă, Cenuşăreasa, Morticia şi Gomez Adams, Frumoasa şi Bestia, Winnie the Pooh şi Piglet, Shrek şi Fiona, Tarzan şi Jane, Scufiţa Roşie şi Lupul, Superman şi Wonder Woman, Barbie şi Ken, Mickey Mouse şi Minnie, Tweety şi Silvester, Peter Pan şi Tinkerbell, Doamna şi Vagabondul, Aladdin şi Jasmine, Popeye şi Olive, Fred şi Wilma Flinstone.

Momentele artistice au constat, în mare, în dansuri combinate uneori cu "ingrediente" fierbinţi. Astfel, studenţii au aplaudat-o îndelung pe Minnie cea sexy, care nu s-a sfiit să-şi arate picioarele şi fesele, ori pe Tarzan şi Jane, care au mimat

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPADATE - Furtună în Maramureş: Un bărbat, rănit de prelata desprinsă de la o teresă / Un altul a murit după ce a fost lovit de fulger / Acoperişuri luate de vânt / O pădure întreagă a fost doborâtă - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din judeţul Maramureş au fost solicitaţi, luni, să intervină în urma situaţiiloir de urgenţă provocate de furtuni. Un bărbat a fost rănit de prelata desprinsă de la o terasă, fiind transportat la spital. Altul a fost omorât, duupă ce a fos

EURO 2024 Portugalia s-a calificat în sferturi după lovituri de departajare! (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 22 minute
S-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania și Portugalia lui Cristiano Ronaldo! Favorită în fața Sloveniei, în optimi, Portugalia a avut nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe, după

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 5 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum o ora
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

GALERIE FOTO Ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024

G4Media acum 2 ore
Echipa națională de fotbal a României a publicat pe pagina oficială de Facebook imagini de la ultimul antrenament al tricolorilor înainte de meciul cu Olanda, din optimile EURO 2024: ” Înaintea meciului cu Țările de Jos, naționala României s-a antre

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 4 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum 4 ore
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum o ora
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Sorana Cîrstea, eliminată în primul tur la Wimbledon de o jucătoare aflată pe locul 298 WTA

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 31 WTA şi favorită 29, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Cîrstea a fost învinsă, scor 3-6, 6-2, 6-0, de sportiva Sonay Kartal (Marea Britanie), 298 WTA, ven

Vremea

București
acum

26°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

27°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
vin.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
vin.

14°/23°
Timisoara
acum

22°
mar.

17°/22°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°