*Valeri Gazzaev, preşedintele Alaniei Vladikavkaz, şi-a dat afară băiatul din postul de antrenor
*Valeri Gazzaev a condus echipa în 1995 spre cel mai mare succes din istorie, câştigarea campionatului
În vârstă de 58 de ani, Valeri Gazzaev (foto) este unul dintre cele mai cunoscute nume din fotbalul rus, după ce a cucerit patru titluri de campion al Rusiei (trei cu ŢSKA Moscova şi unul cu Alania Vladikavkaz) şi Cupa UEFA, cu ŢSKA, în 2004. Însă după o "aventură" nereuşită la Dinamo Kiev, la finele căruia a fost concediat în octombrie 2010, Gazzaev a decis să ia o pauză. Una relativ scurtă, pentru că în februarie 2011 s-a întors la Alania, dar în rol de preşedinte.
Prima sa mutare a fost instalarea ca antrenor a fiului său, Vladimir (32 de ani). O decizie care părea că o va readuce pe Alania pe calea cea bună, mai ales că echipa revenise în prima ligă chiar la primul sezon al lui Vladimir. Totuşi, Alania nu a avut un tur reuşit de campionat, ocupând doar locul 15, după zece meciuri consecutive fără victorie. Fapt care l-a obligat pe Valeri să-l demită pe fiul său.
"Are un viitor strălucit în faţă, dar îi lipseşte experienţa. E un antrenor foarte bun. Va merge în Europa pentru a deveni şi mai bun. Sunt sigur că nu mă va dezamăgi", a spus Gazzaev, care va prelua acum echipa, devenind primul preşedinte-antrenor din campionatul rus.
Caz asemănător la Cesena
În urmă cu două luni, patronul Cesenei, Igor Campedelli, l-a demis din postul de antrenor pe fratele său, Nicola, după ce echipa nu a reuşit să câştige niciunul dintre primele trei meciuri din acest sezon al Serie B. "Nu trebuie să se supere, am acţionat în interesul echipei", a spus Igor Campedelli.
*Valeri Gazzaev, preşedintele Alaniei Vladikavkaz, şi-a dat afară băiatul din postul de antrenor
*Valeri Gazzaev a condus echipa în 1995 spre cel ma