Nici dacă mă roagă mama, la care țin foarte mult, nu mai rămîn la FRF”, a declarat recent Mircea Sandu pentru “Evenimentul zilei”, după care a precizat că “nu sînt obligat să dețin funcție executivă la FRF pentru a rămîne la UEFA. Pot fi numai președinte onorific”. A risipit astfel orice echivoc cu privire la viitorul său: nu va mai candida la FRF în 2014, dar va încerca realegerea ca membru al Comitetului Executiv UEFA în 2015.
Cei care-l consideră pe Nașu’ vinovat de declinul fotbalului nostru, chiar principalul vinovat, se bucură că vor scăpa de el! Închinîndu-se cu ambele mîini, aceștia nu admit că MS a făcut și lucruri bune. Dar a făcut. Printre altele, a contribuit la apariția bazelor federale de la Mogoșoaia și Buftea, precum și, într-o mai mică măsură, la ridica- rea Arenei Naționale.
Pe parcursul mandate-lor lui, reprezentativa României a ajuns de 5 ori la turneele finale de CM și CE, la fel cum, din păcate, a și ratat 6 prezențe! În locul lui, nu-i exclus ca alt președinte să fi realizat la fel de multe ori chiar mai multe. Mai departe însă, pare incorect să minimalizăm succesele unuia, ba și să le negăm, doar pentru că le-ar fi putut obține un altul! Ca atare, ar fi forțat să-i contestăm Nașului orice merit. Ar fi anormal, ilogic.
Cea mai gravă dintre erorile comise de MS se leagă de decapitarea Universității Craiova. Vrînd să se răzbune pe Adrian Mititelu, președintele a greșit ținta, a tras în cine nu trebuia. S-a ambalat, și-a umflat mușchii și a lovit în una dintre cele mai iubite echipe românești din toate timpurile. Implicit, și în numeroșii suporteri ai acesteia. N-a dis trus doar o echipă, ci și, mai trist, a ucis o legen dă, a îngropat un mit. Așa ceva nici nu se iartă și nici nu se uită.
Referitor la succesiunea lui Mircea Sandu, subiectul de la care am pornit, constatăm că apele nu mai sînt atît de cristaline ca în urm
