Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil de doi ani, ars de viu în casă, cu uşa blocată pe dinafară de propria mamă

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Dramă în satul Bărăşti, comuna Boroaia, acolo unde, joi seară, mezinul unei familii din localitate, un băieţel de numai doi ani şi zece luni a ars de viu în propria casă. Micuţul nu a avut nici o şansă, uşa casei fiind blocată pe dinafară de propria mamă care s-a dus prin vecini cu ceilalţi doi copii minori.

Nenorocirea a fost anunţată la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava în jurul orei 17:50, la faţa locului fiind trimise mai multe echipaje de pompieri.

Casa era cuprinsă de flăcări, iar pentru copilul lăsat singur în locuinţă nu s-a mai putut face nimic.

Trupul neînsufleţit al minorului a fost găsit carbonizat.

Luminiţa Săftean, în vârstă de 40 de ani, mama băieţelului, a povestit că a făcut focul la soba din bucătărie şi a plecat cu ceilalţi doi copii ai ei, prin vecini, să-l tundă pe unul dintre minori

„Copilul cel mic era singur acasă. Am legat uşa cu un şnur, c-am zis să nu iasă afară. Că dacă nu era aşa, poate ieşea. Am lăsat un lemn mai lung (în sobă) şi nu s-a închis portiţa. Am zis că nu lipsesc decât jumătate de oră, doar cât îmi lua să-l tund pe băiat”, povestea sfâşiată de durere femeia.

Tatăl, Gheorghe Săftean, era la lucru prin sat. „Lucram la o fântână când am auzit că arde casa”, îşi găsea cu greu cuvintele bărbatul.

Până să ajungă pompierii militari de la Fălticeni, voluntarii serviciului pentru situaţii de urgenţă al comunei împreună cu sătenii care locuiesc în apropiere au încercat să stingă flăcările.

Incendiul însă a mistuit micuţa casă a familiei Săftean, care, în prag de iarnă, trebuie să-şi ducă la groapă unul dintre copii şi a rămas şi pe drumuri.

O vecină a anunţat că îi va primi pe soţii Săftean şi pe cei doi copii ai lor să stea la ea în casă, până când aceştia vor găsi o nouă locuinţă.

„Şi noi suntem necăjiţi, dar am zis să-i ajutăm. Avem două camere, dar

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°