Aproape în fiecare zi văd în tramvaiul cu care vin la redacţie trei fetiţe care oferă spre vânzare călătorilor şerveţele parfumate. Cele trei fetiţe sunt îngrijit îmbrăcate, curate şi foarte politicoase. Se vede din prima că au pe cineva care le învaţă bunele maniere, le învaţă să se poarte demn şi civilizat. Îşi prezintă marfa cam între staţiile Gara CFR şi Tricoul Roşu, după orele 14,00. Călătorii sunt serviţi, li se dă restul, apoi mulţumesc frumos. Le-am auzind vorbind între ele. Folosesc o limbă curat românească fără jargoane sau impurităţi specifice copiilor.
Într-o zi, pe la orele amiezii, cam pe când ies de la şcoală elevii din clasele primare, un băieţel aştepta, plângând, în staţia de tramvai. Se postase în cea care ducea spre Grădişte. Fetiţa cea mijlocie l-a luat de mână, l-a liniştit şi a stat cu el până a venit tramvaiul potrivit, ajutându-l să urce. Apoi, s-a întors lângă surorile ei.
Odată am văzut-o pe cea mai mică dintre ele stând pe un scaun în tramvai. M-am aşezat lângă ea. Voi aveţi timp să învăţaţi?, încerc o discuţie. Avem! După ce ne terminăm treaba în tramvai avem destul timp. Surorile mele sunt în aceeaşi clasă pentru că cea mare dintre noi a trebuit să stea un an acasă cu frăţiorul nostru mai mic. Dar părinţi aveţi?, întreb. Mami, lucrează la o spălătorie iar tati stă acasă cu fratele nostru, că e bolnav (Mi s-a pus un nod în gât). Dar dumneavoastră unde lucraţi?, mă întreabă curioasă. Lucrez la ziar. Sunteţi scriitor de ziare?, m-a întrebat cu inocenţă.
Aceste fetiţe, împreună cu părinţii lor, refuză să se predea fără luptă mizeriei de viaţă; să se lasă ademenite de obţinerea unor venituri prin mijloace umilitoare. Zilnic fac câţiva bănuţi din vânzarea de şerveţele parfumate, oferind Universului un exemplu de demnitate, de supravieţuire cu fruntea sus. Sfidând prin comportamentul lor nemernicia unor guleraţi îmbuibaţ
