Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident pe DN 5. Un bărbat a murit, după ce a adormit la volan, iar maşina sa a fost lovită de un camion

Publicat in Gandul, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Un bărbat de 39 de ani a murit, vineri, în urma unui accident care a avut loc pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu, în localitatea Plopşoru, judeţul Giurgiu, şi în care au fost implicate un tir, o autospecială de la Electrica şi un autoturism, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Giurgiu, accidentul a fost provocat de bărbatul decedat, şoferul autoturismului Dacia Break, care cel mai probabil a adormit la volan, maşina intrând pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un tir.

"Au fost implicate în accident trei autovehicule, un tir bulgăresc care transporta carne de porc refrigerată, o autospecială de la Electrica şi o Dacie Break. Din primele cercetări rezultă că autoturismul se deplasa în direcţia Giurgiu-Bucureşti, şoferul acesteia posibil a adormit la volan, a intrat pe contrasens fiind izbit frontal de camionul bulgăresc ce se deplasa regulamentar şi împins, practic târât 39 de metri. Şoferul bulgar spune că a încercat să evite accidentul, virând spre dreapta, dar acolo, la momentul respectiv, se află autospeciala de la Electrica, acesta fiind proiectată în şanţ", a declarat şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Giurgiu, comisar şef Marian Popescu.

O macara de mare tonaj a scos din şant autospeciala de la Electrica, iar tir-ul şi Dacia au fost scoase de pe şosea, carosabilul fiind curăţat de către drumari.

Trupul neînsufleţit al bărbatului decedat a fost transportat la morga din Giurgiu.

Traficul rutier în zona accidentului a fost blocat circa o jumătate de oră.

Un bărbat de 39 de ani a murit, vineri, în urma unui accident care a avut loc pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu, în localitatea Plopşoru, judeţul Giurgiu, şi în care au fost implicate un tir, o autospecială de la Electrica şi un autoturism, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Giurgiu, accidentul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 14 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 7 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°