În perioada 23-25 noiembrie se va desfăşura în Parcul Bisericii Toma Cozma din Iaşi cea de-a XXV-a ediţie a Târgului naţional de produse ecologice, tradiţionale şi naturale, ECOAGRIS.
Deschiderea oficială a acestei ediţii speciale de Hramul Bisericii Toma Cozma din Iaşi va avea loc vineri, 23 noiembrie, începând cu ora 13.00, iar programul de vizitare este între orele 10.00-18.00, cu intrare liberă. „ECOAGRIS s-a bucurat încă de la început şi se bucură în continuare de participarea unor producători consacrați din toate zonele ţării: Moldova, Maramureş, Bucovina, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Banat. Astfel, în cadrul Ediţiei speciale de Hramul Bisericii Toma Cozma, publicul larg va putea găsi şi numeroase bunătăţi de post: păstrăv afumat, preparate din peşte, zacuscă din peşte, diverse soiuri de fructe din Maramureş, dulceţuri, conserve de legume şi fructe, siropuri, fructe confiate, miere de albine şi alte produse apicole, produse de panificaţie, prăjituri de casă, produse naturiste, ceaiuri, tincturi, siropuri, alifii şi multe altele", susţin organizatorii târgului.
În mod special pentru copii şi persoanele bolnave care urmează un regim alimentar special, în cadrul Târgului ECOAGRIS se vor găsi în continuare produse lactate şi brânzeturi proaspete, tradiţionale, brânză de burduf, telemea de oaie, telemea de vacă, cașcaval, urdă, lapte şi brânzeturi de capră, preparate tradiţionale şi ecologice din carne.
Următoarea ediţie a Târgului ECOAGRIS va fi una specială de Crăciun organizată în perioada 21-23 decembrie.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!