În lume există aproape 200 de state, iar majoritatea sunt membre ale Organizației Națiunilor Unite. Multe din statele existente sunt foste colonii britanice, spaniole, portugheze sau franceze, care și-au obținut independența față de puterile coloniale europene. Ultimul imperiul colonial este considerat de unii internauți ca fiind Federația Rusă în cadrul căreia se regăsesc foarte multe popoare: „adâgi, altai, başcâri, buriaţi, ceceni, ciuvaşi, cabarzi, balcari, calmâci, caraciai, cerchezi, carelieni, finlandezi, comi, mari, mordvini, osetini, iacuţi, tătari, tuvani, udmurţi, avari, darghini, cumâci, lezghini, tabasarani”.

Încercam zilele acestea să înțeleg prin ce „constelație” a trebuit să treacă Pământul ca să se nască toate aceste state și cum luptă ele pentru supraviețuire, pentru că unele din ele sunt de facto mai mult sau mai puțin independente. De ce există Statele Unite ale Americii sau o Federație a Rusiei? Ca să putem răspunde la această întrebare cred că trebuie să încercăm să privim puțin mai departe de caracterul „hegemonic” al americanilor și de pornirile „firești” velicoruse.

Statele nu există doar datorită faptului că au cele mai puternice armate sau că ar avea cei mai patrioți și „stataliști” cetățeni. Existența statelor, după părerea mea, este stabilită în mare măsură și de modul în care sunt privite din exterior. De exemplu, existența Statelor Unite ale Americii este întărită și datorită unei bune părți a popoarelor lumii care preferă să gîndească că trebuie să existe în mintea lor o țară a speranței, o țară care ar fi unica destinație în caz de pericol pentru familiile lor, o țară la care să viseze cu plăcere chiar dacă toate acele vise sunt pe alocuri exagerat de colorate, mitizate. Îmi amintesc și acum de un student de culoare, originar din Namibia, care mi se destăinuia la Podebrady, Republica Cehă, că simpatizează Rusia