Cum statul oferă insuficiente facilităţi pentru creşterea în bune condiţii a copiilor mici, soluţia bonelor este o alternativă pentru mulţi dintre părinţi. Dacă acum doi ani bonele filipineze erau la mare căutare, pe motiv că erau mult mai ieftine, acum s-a revenit la cele autohtone, în cea mai mare parte persoane de 40-45 de ani, cu experienţă în creşterea copiilor.

Mirela Iordan are 45 de ani şi este una dintre bonele pe care le întâlneşti în parc cu copilul lângă ea. Este fostă laborantă, a lucrat la o societate de epurarea apei. Din cauză că instituţia în care îşi desfăşura activitatea nu mai funcţiona bine, în 2007 a plecat în Italia, la o familie din Padova, la recomandarea unei prietene. La început a făcut doar menajul, dar ulterior s-a ocupat şi de creşterea copilului lor. "A fost greu la început, nu prea ştiam limba, mă încurcam, dar cu timpul am deprins ceea ce trebuia să fac. După luni de zile de spălat, călcat, făcut curăţenie sau mâncare, am început să am grijă de cel mic, un băieţel de trei anişori, cu ochii albaştri, pentru că bona lui s-a îmbolnăvit", spune fosta laborantă în timp ce ochii îi sunt aţintiţi pe fetiţa de doi ani şi trei luni care aleargă de zor pe una dintre aleile Parcului IOR din Capitală.

S-a întors în România în urmă cu trei ani, de dorul propriilor ei copii, o fată şi un băiat, ambii la facultate, după cum se mândreşte chiar ea. De la revenirea în ţară a făcut tot babysitting, în prezent având grijă de Daria, fetiţa ai căror părinţi lucrează într-o multinaţională timp de 10-12 ore pe zi. Pentru orele în care o îngrijeşte, îi face de mâncare, o plimbă, îi pune muzică, o învaţă să se joace şi să folosească diferite obiecte, Mirela primeşte 1.400 de lei pe lună. "Nu mă plătesc ca în Italia, acolo aveam 800 de euro, dar mă mulţumesc că sunt oameni de treabă şi nu îmi fac probleme. Oricum, ca laborantă luam 700 de lei,