Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vlad Filat: Nu văd cu ce ar încurca inaugurarea consulatului rusesc la Tiraspol, dacă sunt respectate normele internaţionale

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 noiembrie 2012 ·

Premierul Republicii Moldova Vlad Filat susţine într-un interviu pentru Europa Liberă că în relaţia cu Federaţia Rusă sunt probleme, dar sunt discutate fără ocolişuri, cu abordări pragmatice.

„În primul rând, este clar că noi avem o colaborare deschisă şi responsabilă (cu Rusia n.r.). Avem un dialog la fel de bun, probabil, şi urmare a efortului pe care l-am depus pe parcursul a trei ani de zile. Desigur, sunt probleme, dar sunt discutate fără ocolişuri, cu abordări pragmatice. Este rezultatul muncii şi este o platformă sănătoasă, pentru a consolida relaţiile bilaterale între Republica Moldova şi Federaţia Rusă", precizează pentru Europa Liberă şeful Guvernului de la Chişinău.

Referitor la faptul că Moscova vrea ca în Republica Moldova să existe încă 2 consulate ruseşti, premierul Vlad Filat afirmă nu vede nici-un obstacol pentru deschiderea celui de la Bălţi. „În cadrul discuţiilor, mesajul meu a fost unul de răspuns că dânşii trebuie să facă tot ce ţine de condiţiile procedurale şi Chişinăul oficial va da aviz pozitiv". Cât despre consulatul de la Tiraspol, premierul a declarat că "nu vede cu ce ar încurca inaugurarea acestui consulat general la Tiraspol, dacă condiţiile necesare, care iarăşi reies din norma internaţională, dar şi din normal naţională, sunt respectate."

Aminitim că pe 16 şi 17 noiembrie în Republica Moldova se află într-o vizită oficială vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 21 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 36 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°