S-a vorbit si s-a scris atat de mult despre profeţiile lui, încât cel din spatele lor nu mai este recunoscut decât ca Marele Profet. De foarte mult timp, asupra prezicerilor lui Nostradamus se “apleacă” savanţi, analişti, ori adepţi ai teoriilor conspiraţiei, încercând să le descifreze tâlcurile.
Henry James Forman - socotit autorul celei mai documentate şi mai reputate istorii a fenomenului profetic - spunea ca Nostradamus este "profetul cel mai cunoscut care a apărut vreodată în Europa, poate cel mai cunoscut de la Biblie încoace", şi "cel mai mare profet al timpului sau şi al timpurilor care vor urma".
Conform diverselor păreri, Nostradamus ar fi ştiut despre ascensiunea lui Hitler, asasinarea fraţilor Kennedy, prăbuşirea turnurilor gemene şi despre multe altele. Presa italiană, de exemplu, încerca nu demult să pună punct "isteriei profeţiilor", notând că francezul era "un impostor talentat". Dincolo de toate acestea, puţini sunt cei care mai amintesc faptul că, în afara profeţiilor, Nostradamus a avut activităţi demne de un medic, cofetar şi cosmetician priceput.
Notorietate de tămăduitor
La începutul anului 1520 se înscria la Facultatea de medicină din Montpellier, una dintre cele mai renumite instituţii de învăţământ din Europa. La acea vreme, astrologia se număra printre disciplinele fundamentale în pregătirea unui medic. Exista pe atunci credinţa unei relaţii stranse între macrocosmos şi microcosmos, între Univers şi corpul uman. Epidemia de ciumă care izbucneşte în 1526 în Languedoc releva virtuţile de vindecător ale lui Nostradamus.
Spre deosebire de medicii timpului, care recomandau, indiferent de boală, "luarea de sânge", Nostradamus aplica un tratament bazat pe igienă şi pe preparate din ierburi bogate în vitamina C. Rezultatele înregistrate într-o maladie considerată la acea vreme fără leac îi vor aduce notorietatea. Trei ani m