Negocierile pentru încetarea ostilităților dintre Israel și Palestina guvernată de Hamas sunt reluate, în această dimineață, la Cairo (Egipt), dar șansele de succes sunt reduse, în condițiile în care bombardamentele, de o parte și de alta, au continuat cu atrocitate, în decursul nopții.
Conform oficialilor israelieni, citați de RT , militanții Hamas au tras mai mult de 600 de rachete către Israel, de la începutul conflictului. dintre aceste rachete, 430 și-au atins țintele și doar 245 au fost interceptate de sistemul israelian anti-rachetă „Iron Dome”.
În replică, avioanele israeliene au bombardat 950 de ținte din Fâșia Gaza, fiind vizate, preponderent, buncărele în care sunt adăpostite lansatoarele de rachete Hamas. 180 de lovituri aeriene au fost executate în decursul nopții de sâmbătă spre duminică.