Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputat: A fost un caz în care o familie mi-a mulţumit pentru felicitarea mortului

Publicat in Cotidianul, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Povestea celebrelor felicitări trimise persoanelor decedate de politicieni s-a întors și în această campaniei electorală.

Cel mai recent caz s-a întâmplat în Timişoara. Deputatul PP-DD, Marius Dugulescu, i-a trimis o felicitare unei persoane decedate de mult timp. Şi asta chiar pe 15 noiembrie, potrivit rtv.net, când ar fi fost data de naştere a bărbatului, dar şi când, culmea, se împlineau 8 ani de când a trecut la cele veşnice.

"Ziua dumneavoastră de naştere îmi oferă deosebita onoare de a vă transmite din toată inima cele mai bune gânduri şi urări de sănătate, fericire şi pace. Cu aleasă preţuire, deputatu Dugulescu Marius", scria în felicitarea adresată defunctului în ziua celei de-a opta comemorări a trecerii sale în lumea de dincolo.

"Mie mi se pare că nu a fost o greşeală, cred că a fost luat un nume de pe o listă şi au zis 'Uite, îl facem pe omul respectiv să spună uite se gândeşte la mine, să vină la vot, o chestie de genul ăsta", a declarat Rareş Gheorghe, fiul răposatului.

Deputatul consideră că nu merită să fie acuzat pentru un astfel de incident

"În urmă cu trei ani, după ce am fost ales deputat, pe lângă faptul că am încercat să fiu altăuri de oameni şi să le prezint proiectele mele, am început să trimit felicitări către cetăţenii din colegiul meu de deputat cu prilejul zilelor de naştere. Era un mesaj simplu, venit din inimă. Tot acolo, pe felicitare, scria ca în cazul în care datele sunt greşite să mă contacteze, era un număr de telefon. Mi-am cerut mii de scuze celor care m-au sunat şi au spus că au decedat persoanele respective. În ceea ce-l priveşte pe acest băiat, este al treilea an când familia lui primeşte felicitare de la mine. A aşteptat trei ani să-mi spună că tatăl său a părăsit această lume, tocmai în campania electorală. Nu cred că este corect şi normal. Competitorii mei nu au cu ce să mă atace, nu am intrat î

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 7 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 5 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 9 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 11 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 7 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 12 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum 12 ore
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 5 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°