Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu le cere partidelor să nu implice Uniunea Europeană în jocul politic electoral

Publicat in Adevarul, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu face un apel la partidele politice să nu implice Uniunea Europeană în jocul politic electoral intern şi acuză „iresponsabilitatea declaraţiilor unor oficiali şi politicieni“. Mesajul este cuprins într-un comunicat de presă al purtătorului de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea.

Redăm mai jos textul integral:

„Într-un comunicat Administraţai prezidenţială Referitor la declarațiile antieuropene pe care unii oficiali, reprezentanți ai unor instituții publice, și politicieni români le-au exprimat în ultimele zile, inclusiv la declarația prim-ministrului Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, de sâmbătă, 17 noiembrie a.c., de la Bistrița („Dacă ni se spunea în 2007, domnule, nu o să aveți nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI și DNA, poate că ne gândeam de mai multe ori.” - conform agenției de știri Agerpres), Administrația Prezidențială face următoarele precizări:

(1) - aceste declarații antieuropene nu reprezintă poziția oficială a României;

(2) - președintele României, domnul Traian Băsescu, regretă în mod profund iresponsabilitatea declarațiilor unor oficiali și politicieni români, care pun interesul lor electoral și personal mai presus de interesul național;

(3) - președintele României, domnul Traian Băsescu, le cere tuturor politicienilor să nu mai facă astfel de declarații iresponsabile, care vulnerabilizează poziția țării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 - 2020, și care afectează grav imaginea României în plan internațional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori;

(4) - președintele României, domnul Traian Băsescu, consideră că cel mai important argument în cadrul oricăror negocieri la nivelul Uniunii Europene îl reprezintă un grad mare de abso

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 29 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 39 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°