Sighișoara este unul dintre cele 60 de orașe din întreaga lume (dintre care, 40 din SUA) pentru care Google tocmai a lansat hărțile „3D”. Începând de ieri, cei doritori să se plimbe, virtual, prin Cetatea Sighișoarei, o pot face, foarte simplu: se accesează Google Maps, se caută „Sighisoara” și, de acolo, totul se poate face cu mouse-ul... Este intuitiv, chiar și cei nefamiliarizați cu serviciul deprind foarte ușor „mersul virtual”. Precizăm că harta „3D” nu este chiar completă, întrucât accesul pe unele alei din cetate este limitat la traficul pietonal, iar realizarea acestor hărți virtuale se bazează pe plimbarea, cu un mijloc de locomoție, a unui echipament fotografic, ce surprinde imagini din 360 de grade. Aceste imagini sunt, ulterior, combinate cu ajutorul unui program special, care, între altele, protejează (prin blurare) chipurile trecătorilor și plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor. Plimbare plăcută!