Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doroftei: Ne aşteptam la astfel de şicane, dar la unele mai urâte

Publicat in Mediafax, luni 19 noiembrie 2012 ·

Fostul pugilist Leonard Doroftei a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că se aştepta la şicane din partea FR de Box pentru a nu fi lăsat să candideze pentru funcţia de preşedinte şi a precizat că, în urma deciziei Biroului Federal de a valida doar două candidaturi, îl va susţine pe Relu Auraş în dauna lui Fănel Trandafir.

"Noi chiar ne aşteptam la astfel de şicane, dar la unele mai urâte. Din partea lor te aştepţi la orice. Cred că oamenii vor înţelege despre ce e vorba în Federaţia Română de Box. S-a făcut o dictatură. Probabil că nu mai am nicio şansă să candidez dacă nu m-au acceptat. Dacă oamenii chiar doresc să particip la alegeri, probabil se vor ridica în picioare şi vor cere să fiu lăsat să particip. Trebuie să fie o luptă corectă la federaţie, nu trebuie să ajungem la certuri, pentru că până la urmă toţi am luat pumni pentru federaţia asta, toţi am muncit pentru federaţia asta şi toată lumea ar trebui să fie lăsată să candideze", a spus Doroftei.

Leonard Doroftei a precizat că va încerca să convingă cluburile să îl voteze pe Relu Auraş la alegerile de vineri. "Mergem cu Relu Auraş, bineînţeles. Îl vom susţine pe el. Acum nu ştim ce credibilitate are Relu Auraş, va trebui să îi ajutăm pe oameni să înţeleagă că este varianta cea mai bună ca să scăpăm de nebuniile lui Rudel şi de oamenii care îl înconjoară. Vrem ca boxul să fie un ambasador în lumea asta pentru noi toţi şi un alt copil să-şi schimbe viaţa aşa cum am făcut-o eu. Nici ăia de la AIBA nu sunt proşti, că s-au mai lovit de astea şi şi-au dat seama de măgării, preşedintele îl lasă pe omul lui să conducă", a adăugat Doroftei.

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că Biroul Federal a validat doar două dintre cele şapte candidaturi depuse pentru alegerile din 23 noiembrie, cele ale lui Relu Aureş şi Fănel Trandafir.

În schimb

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE acuză Microsoft de gruparea ”abuzivă” a produselor Teams şi Office, încălcând regulile antitrust

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană a acuzat marţi Microsoft că a încălcat regulile antitrust prin gruparea ”abuzivă” a produselor sale Teams şi Office, transmite CNBC. ”Comisia Europeană a informat Microsoft despre punctul său de vedere preliminar conform căruia Mic

Julian Assange a fost declarat „liber” de justiţia americană şi este deja în drum spre Canberra

G4Media acum 48 minute
Avertizorul şi fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost declarat „liber” miercuri de justiţia americană, la capătul unei proceduri de recunoaştere a vinovăţiei care încheie o epopee juridică ce a durat mai mult de un deceniu, transmite France Pr

Coreea de Sud - Aeroportul Incheon, închis pentru scurt timp din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Decolările şi aterizările pe aeroportul internaţional Incheon din Coreea de Sud au fost întrerupte, miercuri, timp de aproximativ trei ore înainte de răsărit, din cauza baloanelor lansate de Coreea de Nord pline cu deşeuri, a declarat un purtător de

Tensiuni în Asia. Coreea de Nord a lansat încă o rachetă balistică spre Marea de Est

Adevarul acum 45 minute
Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată spre Marea de Est, au anunțat reprezentanți ai armatei sud-coreene, citați de Agerpres.

Restricţii de trafic în Capitală pentru ceremonia dedicată Zilei Drapelului Naţional

Mediafax acum 28 minute
Astfel, se va restricţiona traficul rutier după cum urmează: - în intervalul orar 06:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Calea Victoriei şi Str. Ion Brezoianu; - în intervalul orar 08:00 – 11:00, pe Str. Constantin Mille, între Str. Oteteleş

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 8 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 11 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Jandarmii din Brăila Celebrează Ziua Drapelului Național

Info Est acum 10 ore
Jandarmii din Brăila vor sărbătorit miercuri, 26 iunie 2024, Ziua Drapelului Național, o zi semnificativă pentru români, marcând importanța drapelului ca simbol al națiunii, conform Constituției României din 1991. Drapelul, simbol al rezistenței naț

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 7 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 12 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

19°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

23°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°