Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Karate Kyokushin - Bronz pentru Viviana Chirilă şi Marius Ilaş la Europene

Publicat in Crisana, luni 19 noiembrie 2012 ·

Campionatul European de Karate Kyokushin desfăşurat în Kielce, Polonia, la sfârşitul săptămânii trecute, a adus două rezultate foarte bune pentru sportivii Viviana Chirilă şi Marius Ilaş (CSU Gym Oradea) care au urcat pe ultima treaptă a podiumului de premiere.

Campionatul, organizat excepţional cu sprijinul primăriei din localitatea poloneză Kielce, a beneficiat de un public numeros care a apreciat un spectacol presărat de demonstraţii şi lupte impresionante. Karateka din 18 ţări au urcat pe tatami, competiţia fiind mai mult o întâlnire a elitelor, deoarece s-a desfăşurat fără limită de categorie de greutate, în sistem open, pentru seniori. Ambii karateka de la CSU Gym au întâlnit în tururile preliminare sportivi valoroşi de care au reuşit să treacă la decizie. În semifinală, Viviana Chirilă a înfruntat-o pe adversara ei cea mai redutabilă, Margarita Cyuplite şi, deşi lupta a fost echilibrată, trei din cei cinci arbitri au preferat-o la final pe sportiva din Lituania. În semifinala de la masculin, Marius Ilaş a luptat şi el împotriva unui adversar cunoscut, suedezul Jimmi Collin. Marius a dominat lupta de la început la sfârşit şi pe rând toţi arbitrii l-au dat învingător. La final, însă, arbitrul central a decis egalitate şi Marius a trebuit să admită victoria adversarului decisă la numărul de scânduri sparte. La finalul competiţiei, Marius a fost desemnat de asemenea luptătorul cu cel mai bun spirit, primind trofeul special al organizatorilor. Alţi doi români, Dorin Mărgărint şi Sorin Buciuman, din Arad, au fost de asemenea medaliaţi cu bronz, primul, la seniori, cel de-al doilea, la categoria sub 22 de ani. La final sportivii clasaţi pe podium au fost premiaţi cu trofee, diplome şi bani.

19.11.2012, 22:30

Campionatul European de Karate Kyokushin desfăşurat în Kielce, Polonia, la sfârşitul săptămânii trecute, a adus două rezultate foarte bune

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum 43 minute
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Ministrul Familiei, REPLICĂ dură pentru IPS Teodosie, după sfatul dat femeilor. Natalia Intorero: „Orice formă de abuz este inacceptabilă”

Gandul acum o ora
Natalia Intotero, ministrul Familiei, reacționează după noile declarații ale arhiepiscopului Tomisului. Teodosie le-a recomandat femeilor care sunt abuzate „să își ducă crucea”, pentru că au primit taina cununiei, și să nu se despartă de soții lor a

Prinţesa Anne a Marii Britanii, internată în spital cu răni minore la cap

Mediafax acum 29 minute
„Alteţa sa regală se recuperează bine, este într-o stare confortabilă şi este ţinută în spital ca măsură de precauţie pentru observaţii suplimentare”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, potrivit Reuters. În vârstă de 73 de ani

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum 2 ore
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Turist german, de 67 de ani, descoperit mort pe insulă grecească CRETA

Gandul acum o ora
Un turist german în vârstă de 67 de ani a murit pe insula grecească Creta, după ce a plecat într-o excursie. Cel mai probabil, scrie ekathimerini.com, el s-a rătăcit. Ce a făcut înainte să dispară Bărbatul a plecat duminică dimineaţa din satul Omalo

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 5 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum 2 ore
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Patru răniţi şi un incendiu de proporţii în urma unui atac rus cu rachete asupra oraşului-port Odesa

G4Media acum o ora
Rusia a atacat luni cu rachete de croazieră oraşul Odesa din sudul Ucrainei, făcând patru răniţi şi provocând un important incendiu pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, au anunţat autorităţile locale, informează AFP, preluată de Agerpres. „Pe 2

Casa familiei prinţesei Diana, scoasă la vânzare pentru aproape 13 milioane de euro - FOTO

News.ro acum 33 minute
Casa familiei prinţesei Diana a fost scoasă la vânzare pentru prima dată în 22 de ani, la preţul de 10,95 milioane de lire sterline, adică aproape 13 milioane de euro, pe site-urile Whetherell şi Chestertons. Casa, construită la începutul anilor 198

Sorana Cîrstea, eliminată de Anhelina Kalinina, în primul tur la Eastbourne

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de la Eastbourne, cu premii de 922.573 de dolari. Cîrstea a fost învinsă de sportiva ucraineană Anhelina Kalinina, locul 44 WTA, venită din calificări, scor 6-3, 6-2. M

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°