Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi adulţi şi un copil, striviţi în cabina unui camion izbit într-un pilon de susţinere al şoselei de centură

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 19 noiembrie 2012 ·

Doi adulţi şi un copil de 10 ani au avut parte de o moarte cumplită, sâmbătă seară, striviţi în cabina unui camion încărcat cu lemne, care s-a izbit violent într-un pilon al viitoarei şosele de centură, pilon care, susţin multe voci, era nesemnalizat corespunzător.

Bunicul şi-a luat nepoţelul într-o plimbare. Drumul lor avea să se sfârşească groaznic

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 17:40, pe DN 17, la intrarea în Şcheia dinspre Gura Humorului, la intersecţia cu traseul viitoarei şosele de centură, ale cărei lucrări au fost sistate din lipsă de fonduri.

La ora producerii accidentului, afară se întunecase deja, iar vizibilitatea era mult redusă din cauza ceţii dense.

Pe drumul respectiv a fost ridicat un pilon de piatră pentru susţinerea podului ce urma a fi construit pe viitoarea şosea de centură a municipiului Suceava.

Şoferii care trec prin zonă sunt obligaţi să ocolească pilonul, virajul fiind destul de brusc.

Autocamionul implicat în accident, marca Man, aparţine unei societăţi comerciale din Bosanci şi era condus de un bărbat din aceeaşi localitate, Dorin Şandru, în vârstă de 48 de ani.

Alături de acesta, în cabina camionului se aflau Ioan Şutu, de 64 de ani, şi nepoţelul acestuia, Gabriel, un băiat în vârstă de 10 ani.

Aduceau lemne de prin zona Frasin pentru construcţia unei case. Bărbatul de 64 de ani, povestesc cei care îl cunoşteau, ridica o casă pentru unul dintre cei cinci copii ai săi, plecaţi prin străinătate, şi l-a luat într-o plimbare şi pe nepoţelul său, minorul de zece ani.

Drumul lor s-a sfârşit tragic la intrarea în comuna Şcheia, şoferul izbindu-se violent cu camionul în zidul de piatră.

Două ore s-au chinuit să scoată trupurile neînsufleţite din cabina strivită

Impactul a fost nimicitor. Cabina a fost transformată într-un sicriu pentru persoanele din interior, o da

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 59 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Nicolae Ciucă: România SUSȚINE deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene

Gandul acum 42 minute
România susţine deschis Republica Moldova şi Ucraina în aspiraţiile lor europene, a transmis joi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, avertizând că „acest drum nu e deloc uşor”. Prezent la Black Sea and Balkans Security Forum, de la Bucureşti, Nic

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 29 minute
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 23 minute
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 52 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum o ora
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°