Emil Racoviță, savant de renume mondial, fondator al biospeologiei (studiul faunei din peșteri și pânze freatice), președinte al Academiei Române între anii 1926 – 1929, a decedat pe 19 noiembrie 1947, cu exact 65 de ani în urmă. Pe site-ul Academiei Române nu există nicio mențiune legată de acest eveniment.
Ion Otiman, secretar general al Academiei Române ne-a declarat că „Secția de Științe Biologice a Academiei are altă planificare pentru azi. Nu știu dacă au ceva în vedere pentru zilele următoare. Oricum, cifra de 65 de ani nu este un moment uzitat pentru comemorări”.
Otiman precizează că Institutul de Speologie pregătește un simpozion internațional cu tema „95 de ani de cercetare speologică”, cu ocazia aniversării a 95 de ani de la înființarea Institutului. Simpozionul se va desfășura în anul 2015. Academia Română a comemorat, pe 15 noiembrie 2012, printr-o sesiune omagială, semicentenarul scurs de la dispariția academicianului Simion Mehedinți, geograf și geopolitician român, legionar, susținător fervent al lui Corneliu Zelea Codreanu. Academia Română nu a organizat niciun eveniment pentru comemorarea a 40 de ani de la moartea lui Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacție, considerat, de mulți, cel mai mare savant român, din toate timpurile. După seria de dezvăluiri din Jurnalul Național, referitoare la înstrăinarea ilegală a imobilului „Casa Coandă”, donat de familia savantului, cu scopul amenajării unui muzeu „Coandă”, Curtea de Conturi a efectuat un control la Academia Română și a confirmat ilegatitatea tranzacției prin care imobilul, monument istoric, a ajuns în proprietate privată. În urma controlului, conducerea Academiei a demarat formalitățile pentru anularea tranzacției, dar, deși au trecut luni de zile, contractul este, încă, valid. Pe de altă parte, la începutul lunii iulie, Guvernul României a emis o Hotărâre prin care parterul imobil