Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O româncă din Israel, despre cele 45 de secunde dintre viaţă şi moarte: "Nu mi-am imaginat când am venit aici că vom ajunge să trăim într-un război continuu"

Publicat in Gandul, luni 19 noiembrie 2012 ·

O clujeancă stabilită în Israel povesteşte teroarea prin care trece cu familia de când au început bombardamentele dintre Hamas şi forţele israeliene. Alarmele antiaeriene sună zi şi noapte, iar oamenii au 45 de secunde pentru a se adăposti. Fiica ei este bolnavă, dar îi e frică să iasă din casă pentru a o duce la medic.

Femeia, care locuieşte în Ashdod, localitate aflată la mai puţin de 40 de kilometri de Fâşia Gaza, povesteşte cum viaţa liniştită a oraşului a fost dată peste cap de tirurile de rachete. Oamenii sunt speriaţi, iar traiul lor este marcat de sunetul alarmelor antiaeriene, semnalul că au mai puţin de un minut pentru a fugi către un loc sigur, care să îi păzească pe ei şi pe familiile lor.

Ramona a emigrat în Israel în anul 1999, prin căsătorie, stabilindu-se împreună cu soţul ei, Tibi, de asemenea clujean, dar care era plecat din ţară de mai mulţi ani, în oraşul Ashdod.

El lucrează la Tel Aviv, ea a lucrat ca profesoară de engleză la un liceu din Ashdod, dar acum este casnică, iar amândoi îşi cresc fetiţa care este la şcoală în clasa întâi.

"Scriu cu greu, îmi tremură mâinile"

Ramona nu şi-a imaginat niciodată că va ajunge să trăiască într-un război continuu şi că va trebui să îşi crească fata printre explozii şi alarme.

"Scriu cu greu, îmi tremură mâinile, tocmai ne-am întors în apartament după o nouă alarmă antiaeriană, nici nu mai ştiu a câta din ziua de azi…Am hotărât să vin în România cu fiica noastră, Maya, pentru siguranţa noastră şi pentru sănătatea noastră mintală", a povestit Ramona pentru MEDIAFAX.

Familia Ramonei locuieşte la etajul al şaselea al unui bloc cu şapte etaje, iar în caz de alarmă antiaeriană are la dispoziţie 45 de secunde să se adăpostească.

"Noi locuim la etajul al şaselea într-un bloc de şapte etaje şi nu avem o cameră securizată în apartament, aşa cum au blocurile ma

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°