Mesajul a fost trimis. Multumesc!

16.000 de euro, preţul unei calificări internaţionale în domeniul vânzărilor

Publicat in Ziarul Financiar, luni 19 noiembrie 2012 ·

Marile companii de pe piaţa locală încep să-şi înscrie angajaţii la cursuri pentru certi­ficarea internaţională în vânzări dezvoltată de Institutul de vânzări şi marketing management (ISMM), care a fost adusă recent pe piaţa locală. În pregătirea pentru această calificare vor intra angajaţi ai Actavis, Garanti Bank, ING Asigurări de Viaţă România, La­far­ge, Mazars, Rompetrol şi Servier Pharma.

"Primele industrii care şi-au arătat interesul către pregătirea riguroasă a oa­me­nilor de vânzări sunt: bancar, asigurări, farma­ceutic, telecomunicaţii, energie şi petrol, tutun, FMCG, construcţii şi consultanţă", a spus Mădălina Pascu, director general al Sales­trust, compania care adus această califi­care în România.

ISMM pregăteşte şi certifică peste 50 de competenţe în activitatea de vânzare.

Programul constă în şase niveluri de pregătire, cursanţii putând accesa nivelul 1 doar dacă au finalizat un program universitar, indiferent de domeniul în care au dobândit diploma. În funcţie de numărul de ani de experienţă practică în vânzări, ei pot accesa niveluri avansate de pregătire şi chiar direct nivelul 5 de pregătire în măsura în care deţin patru ani de experienţă în management de vânzări

Calificarea în vânzări poate dura între doi şi trei ani dacă pregătirea se începe de la primul nivel. În această perioadă se obţin cunoştinţe de vânzări, marketing, leadership, finanţe, business management, strategie şi alte domenii.

Pregătirea pentru calificare, ce implică toate cele şase niveluri de pregătire, costă circa 16.000 de euro. Această calificare interna­ţională pentru vânzări, care a apărut în Marea Britanie, oferă recunoaştere în peste 150 de ţări.

Salariul fix al unui om de vânzări în România variază între 500 şi 4.500 de euro, însă în funcţie de performanţă, se poate schimba această sumă, potrivit Mădălinei Pascu.

Tot mai multe firme

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum o ora
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum o ora
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum o ora
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum o ora
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum 18 minute
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Acces interzis în Maldive pentru israelieni, din cauza războiului din Gaza

News.ro acum o ora
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum 50 minute
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Afişări planuri cadastrale - 3 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Unitatea Administrativ Teritorială Racoş, judeţul Braşov, anunţă afişarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului pentru sectorul 26, conform art. 14 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu mod

Oficial de la MAE! Dele două persoane decedate în apele fluviului Natisone au cetățenia română

Ziua Constanta acum 42 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE), precizează că, duminică, 2 iunie 2024, reprezentanţii Consulatului General al României la Trieste, au fost informaţi de către autorităţile italiene asupra faptului că trupurile neînsufleţite a două dintre cele tr

VIDEO Jucătorul momentului, în sferturi la Roland Garros 2024 - Aproape de locul 1 ATP

HotNews acum 20 minute
Jannik Sinner, unul dintre marii favoriți la câștigarea Roland Garros 2024, a obținut calificarea în sferturi. Italianul l-a învins pe Corentin Moutet și este foarte aproape de a urca în premieră pe prima poziție a clasamentului ATP. Jannik SinnerFo

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/26°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°