Napoleon îşi întreabă asistenţa în plină zi senină, arătând cerul: Vedeţi steaua aceea? Nu!, răspunde Cardinalul. Ei, bine eu o văd. Şi atâta timp cât o mai văd, îmi voi urma destinul, zise Napoleon.
Sunt simpatizant al echipei UTA cam cu două-trei zile înainte de a inventa Dumnezeu Soarele Şi Pământul. Încă de atunci „m-am prins“ că simpatizez cu ea pentru totdeauna. N-a fost aşa: simpatia s-a transformat în dragoste, dragostea în logodnă, urmând cursul firesc: căsătoria. În viaţa mea civilă sunt (am fost) bigam. O aveam pe nevastă-mea de prin pat şi pe nevastă-mea Lady UTA, care era mai mereu plecată pe teren. Făcea naveta. Pe parcurs una m-a lăsat (nu spui care, ca să vă ţin în suspans). Am rămas însurat cu Lady UTA. Nu că era mai calmă, nu că îmi dădea linişte. Din contră, mă hărţuia de-a lungul anilor, mă chinuia datorită suişurilor şi coborâşurilor din viaţă (clasament, Liga I, Liga a II-a şi retur). Dar îmi place la nebunie şi la cumpătare! Totuşi, Lady UTA are ca model sânge de nobil englez, încrucişat cu cel nemţesc (Tata von Neumann). Cum zic, n-am linişte cu Lady UTA. Dar o iubesc sincer pentru că atunci când începe balul, ea este centrul atenţiei. Atunci Lady UTA valsează ca nimeni altul, dansează elegant menuet dar şi geamparalele, depinde de partenerul de întrecere. Uneori, când mă supără, chiar o bat la fundul ei gol şi nobil (prin scris), dar ea mă face să revin şi o iert pentru că e cea mai frumoasă din oraşul acesta.
Terfelită, mototolită, desfiinţată valoric, Lady UTA a rezistat tuturor încercărilor, rămânând aceeaşi echipă demnă la care au evoluat şi evoluează mari jucători, care au înţeles perfect spiritul UTA. Lady UTA a rămas mereu în picioare, mereu cu speranţa pudrată la tâmplă. Dar, niciodată n-a rămas singură, niciodată n-a fost părăsită, căci deşi ne supără uneori, o iubim cu toate scăpările ei de nobilă.
Sâmbătă, U
