Agitaţie mare pe şantierul de la staţia de metrou Academia Militară marţi dimineaţă. Zeci de muncitori şi oficiali Metrorex au asistat la coborârea în subteran a celei de-a doua cârtiţe botezate „Sfânta Varvara". Împreună cu „Sfânta Filofteia", coborâtă de săptămâna trecută, „Varvara" va săpa tunelurile viitoarelor staţii din Drumul Taberei, începând din ianuarie 2013.
La coborârea cârtiţei, sau Tunnel Boring Machine (TBM), în subteran s-a folosit o macara Terex Demag 2.800, ce are o capacitate de ridicare de 600 de tone şi este printre cele mai mari din România.
Macaraua a mai fost folosită în urmă cu trei ani la ridicarea unui reactor de la Cernavodă. Cârtiţa, ce cântăreşte aproximativ 350 de tone, a fost ancorată cu patru şufe din material textil, ce pot susţine o greutate maximă de 2.000 de tone. Greutatea totală a macaralei este de 1.000 de tone, potrivit explicaţiilor date de Dinu Negrean, manager zonal Deme Macarale.
Şeful de şantier, un italian care a construit autostrada Bucureşti-Piteşti şi Pasajul Basarab
Şeful de şantier de la staţia Academia Militară este un italian pe nume Pietro Cristiano în vârstă de 53 de ani. S-a căsătorit cu o româncă şi de atunci România a devenit o a doua ţară. Nu vorbeşte perfect lima română, însă întelege perfect orice discuţie. Pietro a început să lucreze în România încă din 1995 şi este omul din spatele mai multor proiecte importante din infrastructura de transport românească. El a fost şeful de şantier al autostrăzii Bucureşti-Piteşti sau printre cele mai recente, lucrarea de la Pasajul Basarab.
Îi mai place la noi în ţară, chiar dacă apucă să îşi vadă soţia şi copii o dată pe an. „Mă duc acasă, în Italia, o dată pe an, îmi iau familia şi plecăm la mare. Marea de la noi este mai frumoasă decât cea de la voi. Plajele sunt mai libere şi nu mă cert cu nimeni pentru un loc pe nisip", spune Pietro.