Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitul eternei vînzări a Rapidului

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 20 noiembrie 2012 ·

George Copos spune că toate crizele “vin şi trec”. Singura constantă este dorinţa lui de a pleca de la club

În aprilie, după ce prima instanţă l-a achitat în Dosarul Transferurilor, George Copos constata că “în sfîrşit, Justiţia este imparţială şi dreaptă”. Îi prezenta “respectul nostru”. Într-o postare din iulie, declara Dosarul Transferurilor “un proces pe care l-am cîştigat în instanţă, după cum este bine cunoscut”.

În a doua instanţă, din acelaşi dosar, Curtea de Apel l-a condamnat pe George Copos la cinci ani de închisoare cu executare şi patru ani de interzicere a unor drepturi, pentru înşelăciune. S-a decis de asemenea menţinerea sechestrului asigurator pe bunurile mobile şi imobile deţinute de Copos. Comentariul conducătorului Rapidului a fost, de data asta, mai puţin măgulitor pentru justiţie: “Vreau să spun doar că este o hotărîre nedreaptă şi nelegală, atît”.

Despre clubul Rapid nu se mai poate discuta omiţînd Dosarul Transferurilor. Nu doar pentru că “procesul cîştigat” probează felul cum a fost condusă echipa din Giuleşti în perioada 1999-2005, perioadă cînd Rapid a cucerit două titluri. Dar un patron condamnat la închisoare cu executare are altă putere de convingere decît un patron fără probleme legale.

Jucătorii cer insistent plata restanţelor, după ce au încasat doar jumătate din salariul pe luna august. Suporterii se tem de intrarea în insolvenţă. Copos le răspunde că “nici o criză nu este eternă. Crizele vin şi, dacă sînt gestionate cu înţelepciune, trec, lăsînd organismul mai întărit”. Preşedintele Consiliului de Administraţie de la Rapid, Virgil Dumitru, propune o altă abordare, practică, nu dialectică: “Pot să vă garantez sută la sută că în acest moment George Copos vrea să vîndă Rapidul”. Vrea. Dar poate? Conform Dolce Sport, clubul Rapid a fost vîndut deja, lui Ioan Niculae, patronul de la Astra Giurgiu. Iar vînzarea a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 3 ore
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°