Romanii s-au invatat prea repede si prea usor sa penduleze mereu intre extreme cand vine vorba de modul in care ne raportam la ceilalti, la straini, la Europa.
Pentru ca ori intra in joc complexul nostru ancestral de inferioritate, ori ne activam, la fel de nefericit, superioritatea noastra spirituala care ne-a facut sa dainuim de doua mii de ani si mai bine, in ciuda tuturor atacurilor, conspiratiilor universale si fortelor care ne-au inconjurat si ne-au nimicit sute de ani...
Asa ca ori imbratisam vorba aia lasa din batrani - "capul plecat sabia nu-l taie" - de care apoi ne tinem in cel mai umilitor mod cu putinta, condamnandu-i pe toti care ar avea curajul sa stea drepti si sa isi ceara drepturile, ori ne burzuluim la "adversar" (de cele mai multe ori prezent doar in imaginarul celui revoltat) ca o precupeata isterica la piata, care nici nu stie prea multe in legatura cu problema in care crede ca are 100% dreptate si care e gata sa sara si la bataie dupa doua-trei injuraturi.
Si, in mare, atata stim, atata facem. Cam la asta s-a redus politica romaneasca pe plan extern in ultimii ani, daca nu cumva astea au fost singurele modalitati in care am abordat-o vreodata.
E suficient sa ne amintim de singurul mod in care s-a priceput, de exemplu, Traian Basescu sa discute cu Olanda, dupa ce tara lalelelor isi afirmase scepticismul in legatura cu intrarea noastra in Spatiul Schengen: s-a apucat si i-a spurcat cum i-a venit la gura, le-a boicotat zarzavaturile si florile si cam asta a fost.
Daca insistam, la Traian Basescu mai gasim si alte exemple de "incordare a muschilor" in fata uriasilor, pe vremea cand americanilor le spunea "licurici", Moscovei ca s-a saturat ca "Marea Neagra e lac rusesc" si Olandei ca ei sunt cei care nu au stiut si nu au putut sa-si securizeze granitele in fata traficului de droguri si de
