Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îmbulzeala la ajutorul de încălzire, o amintire rece

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 20 noiembrie 2012 ·

Noile reguli pentru acordarea ajutoarelor de încălzire şi anchetele sociale anunţate şi pentru acest an la 60% dintre beneficiarii ajutorului de încălzire au redus drastic numărul beneficiarilor. Astfel, în şase localităţi din judeţul Satu Mare nu s-a depus nicio cerere pentru ajutorul de încălzire pentru sezonul rece al acestui an. Este vorba despre Carei, Bârsău, Cămărzana, Hodod, Târşolţ şi Valea Vinului. Totodată, la nivelul judeţului Satu Mare vor beneficia în acest an de subvenţie pentru încălzire 9.019 sătmăreni, în scădere cu 2.326 de beneficiari faţă de anul trecut. De altfel, în prezent numărul beneficiarilor ajutorului de încălzire este mai mic cu 85% faţă de anul 2009 când s-au înregistrat 57.851 de beneficiari.

Niciun beneficiar la Carei şi alte cinci localităţi

Numărul beneficiarilor ajutorului de încălzire pentru acest sezon rece a scăzut simţitor comparativ cu anul trecut, de la 11.345 anul trecut, la 9.019 în acest an. Astfel, în acest an au depus cerere de ajutor de încălzire pe gaz 2.346 de sătmăreni, comparativ cu 3.594 anul trecut, respectiv 10.620 înregistraţi în 2009. Numărul beneficiarilor de ajutor de lemne a scăzut de la 47.231 în 2009, la 7.751 anul trecut, şi la 6.673 în acest an.

Plafonul de venituri a rămas acelaşi, de 615 lei pentru o persoană, însă, începând de anul trecut, a apărut o listă cu bunuri şi mijloace pe care cei care doresc să obţină un astfel de ajutor trebuie să le îndeplinească. Astfel, cei care au cel puţin două case sau maşini cu capacitate mai mare de 1.600 de centimetri cubi nu mai primesc subvenţii. Fără subvenţii au rămas şi cei care deţin mai mult de trei vaci, cinci porci, 20 de capre şi 15 familii de albine.

Potrivit situaţiei Agenţiei Judeţene de Prestaţii şi Inspecţie Socială (AJPIS) Satu Mare privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei în judeţul Satu Mare, pentr

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena LASCONI a fost desemnată candidata USR la alegerile prezidențiale: „2024 este anul în care putem salva democrația”

Gandul acum 28 minute
Elena Lasconi a fost votată, în Congresul USR de sâmbătă, să fie candidatul partidului la alegerile prezidenţiale. Din cele 581 de buletine de vot utilizate, Elena Lasconi a primit 531 de voturi (94,31%), Octavian Berceanu – 25 voturi (4,44%), iar D

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 2 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR pentru Preşedinţia României

Mediafax acum 38 minute
Elena Lasconi a fost aleasă, sâmbătă, candidatul USR pentru Preşedinţia României. Ea a fost preferată de aproape 95% dintre cei prezenţi la congresul partidului.

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum o ora
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

AUR va participa, luni dimineaţă, la consultările anunţate de Marcel Ciolacu privind data alegerilor prezidenţiale / Partidul condamnă lipsa de asumare a premierului

News.ro acum 2 ore
O delegaţie a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) vor participa, luni de la ora 11.00, la consultările anunţate de premierul Marcel Ciolacu cu privire la data alegerilor prezidenţiale din acest an. Delegaţia AUR va fi compusă din preşedintele AUR

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 4 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 9 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

Vremea

București
acum

35°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

31°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°