Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Efectul bumerang al fidelităţii: Apple schimbă strategia şi lansează o dată la şase luni, dar fanii sunt nemulţumiţi

Publicat in Adevarul, marți 20 noiembrie 2012 ·

Nici nu a ajuns bine iPhone 5 în buzunarele cumpărătorilor că zvonurile privind următoarea generaţie au început deja să apară. Publicaţia „Digitimes", care are o reţea de surse în interiorul lanţului de producători de componente Apple, vorbeşte despre o lansare de primăvară pentru iPhone 5S şi pentru un nou iPad.

După cum ne-am obişnuit de ceva vreme, zvonurile fac parte din strategia de marketing neoficială pentru iPhone. Smartphone-ul se bazează în mare parte pe informaţiile false sau nu care apar de-a lungul anului în presă. Ei bine, mai devreme decât se aştepta oricine, la doar o lună de la lansarea mondială, următoarea generaţie a intrat în circuitiul zvonurilor.

50.000 de iPhone 5S în decembrie?

DigiTimes a scris că că producătorii taiwanezi pentru componentele Apple vor înregistra venituri mari în primul trimestru al lui 2013, dar deja au început să lucreze la componentele viitoarei generaţii.

„Aşteptăm ca Apple să lanseze viitoarele generaţii de iPad şi iPhone la mijlocul lui 2013. Acest lucru va creşte cererea pentru componente şi procesoare chiar de la sfârşitul primului trimestru", au scris cei de la Digitimes.

După informaţiile primite de la Taiwan Semiconductor Manufacturing Company şi de la Advanced Semiconductor Engineering, comenzile dinspre Apple vor creşte începând din luna martie, potrivit unui calendar neoficial. Acest lucru înseamnă ca prin luna iunie am putea avea o nouă lansare Apple.

Informaţiile privind procesul de fabricaţie pentru iPhone 5S au apărut acum câteva zile, când o sursă din China a susţinut că Apple va începe un proces de fabricaţie de probă în decembrie, urmând să producă între 50.000 şi 100.000 de bucăţi. De asemenea, am putea avea parte şi de Apple HD TV, dar este puţin probabil, în condiţiile în care datele de livrare pentru actuala generaţie a iPhone-ului au fost decalate din cauza întârzie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum o ora
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 2 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Oraşul Bruxelles refuză să găzduiască meciul Belgia - Israel, din septembrie, din Liga Naţiunilor, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este "imposibil" să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza,

Raport: România nu şi-a respectat angajamentele de reducere a deficitului bugetar

Mediafax acum 35 minute
„România, care este în procedură de deficit excesiv din 2020, nu a luat măsuri eficiente pentru a corecta situaţia bu­getară”, se arată într-un pachet de recomandări adresat României, semnat de mai multe foruri de conducere ale Uniunii Europene, pri

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum o ora
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

Amazon investeşte 11 miliarde de dolari pentru a extinde serviciile cloud şi logistica în Germania

News.ro acum o ora
Amazon va investi 10 miliarde de euro (10,75 miliarde de dolari) în Germania, pe măsură ce cererea pentru serviciile sale cloud şi bunurile de retail continuă să crească în cea mai mare economie a Europei, a anunţat miercuri compania americană de te

Apple explică de ce doar iPhone 15 Pro primeşte funcţii de AI

News.ro acum 2 ore
Suspectată că încearcă să forţeze utilizatorii să cumpere noi smartphone-uri, Apple a explicat care este motivul pentru care noile funcţii de inteligenţă artificială ale companiei vor fi disponibile doar pe cele mai scumpe modele din seria iPhone 15

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 13 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

29°
joi

21°/29°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°