Primarul PDL din Peciu Nou e un om orientat. La aceste alegeri, el a decis să-l sprijine și pe candidatul USL Gheorghe Ciobanu, dar și pe cel al ARD, Vasile Blaga. Degeaba îl sprijină însă pe Blaga, acesta e pe cale de-a pierde alegerile în favoarea lui Matei Suciu. Cine zice? Un sondaj USL, normal! Aplauze pentru Adi Orza! Pentru consecvența lui, mai ales. A băgat pe Facebook virgula între subiect și predicat, a băgat-o ulterior și pe un pliant electoral. Ceea ce pare însă o gravă greșeală gramaticală, poate avea însă și un mare schepsis. Respectiv, Orza vânează electoratul fugit de la școală al PP-DD și al candidatului Cristinel Dugulescu. Mai greu, dar ne-am prins! Primarul din Peciu Nou, și cu USL și cu ARD Primarul PDL al comunei Peciu Nou, Ioan Farcalău, are o strategie inedită pentru această campanie electorală. El și-a anunțat apropiații că va susține și USL, și ARD. Așa, ca să fie imparțial, ca tot românul. Astfel, pentru Colegiul 10 Deputați din care face parte, îl va susține pe PSD-istul Gheorghe Ciobanu, în detrimentul colegului său de partid, Petre Roman, primar al orașului Deta. În schimb, în lupta pentru Colegiul 3 Senat, îl va susține pe preșeședintele PDL, Vasile Blaga, în confruntarea pe care acesta o va avea cu PSD-istul Matei Suciu. În urmă cu puțin timp, președintele Titu Bojin anunța că a racolat 20 de primari PDL, angajamentele fiind parafate cu câte două pupături pe obraz. Probabil, Bojin l-a pupat doar pe un singur obraz pe Farcalău, atâta timp cât omul vrea să ajute un singur candidat al USL, culmea, unul nu tocmai agreat de liderul PSD Timiș. „Buldogul’ o ia în freză în sondajele USL-iste Mare extaz mare la Antenele lui Felix Securistul! Șpagatul lui Badea e mult mai amplu, logoreea lui Ciuvică e mai elaborată, babyface-ul lui Gâdea e tot mai radios. Toate acestea după ce s-au prezentat datele unor sondaje de opinie unde candidează lideri a