Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foşti ofiţeri SRI, judecaţi pentru ucidere: unul a dat ordinul, trei l-au executat

Publicat in Romania Libera, marți 20 noiembrie 2012 ·

Trei foşti angajaţi ai SRI Timiş şi un superior al acestora sunt judecaţi pentru lovituri cauzatoare de moarte şi purtare abuzivă, de Tribunalul Militar Timişoara, după ce superiorul le-ar fi ordonat celor trei să bată trei persoane care vroiau să fure fier vechi din curtea instituţiei. Una dintre victime a decedat.

Prim-procurorul Parchetului Militar Timişoara, Radu Ilina, a declarat ieri, pentru Mediafax, că dosarul a patru foşti angajaţi ai SRI va fi judecat la Tribunalul Militar Timişoara, primul termen fiind stabilit pentru 29 noiembrie, transmite Mediafax.

Potrivit prim-procurorului, dosarul a fost instrumentat de Parchetul Militar Timişoara, fiind deschis în luna octombrie 2011, după ce trei angajaţi ai SRI ar fi omorât în bătaie, la comanda unui superior, un bărbat intrat în curtea instituţiei cu scopul de a fura fier vechi.

Avocatul a doi dintre foştii angajaţi ai SRI Timiş implicaţi în acest caz, Călin Stăiculescu, a declarat pentru Mediafax că cei patru inculpaţi sunt judecaţi în libertate pentru lovituri cauzatoare de moarte şi purtare abuzivă.

"Dosarul se află în curs de cercetare la un judecător al Tribunalului Militar Timişoara, având ca prim termen de judecată data de 29 noiembrie 2012. Cei trei angajaţi ai SRI, Lucian Gurlui, Bogdan Ioan Ghiţă şi Deian Giurgev, au ascultat ordinul superiorului lor, locotenent colonelul în rezervă Camelia Maria Toman. Ea a dat ordin celor trei să bată trei persoane intrate în curtea SRI cu scopul de a sustrage fier vechi. În urma acestei altercaţii, una dintre cele trei persoane a decedat, celelalte două suferind doar răni uşoare", a declarat avocatul.

Dosarul a fost instrumentat de Parchetul Tribunalului Timişoara, apoi a fost preluat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind instrumentat din nou, de această dată de Secţia Parchetelor Militare. Această

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou Cod gaben de inundații pe râuri din județul Botoșani

Botosani News acum 30 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Bașeu, Sitna, Prut, Jijia și afluenții acestora și au emis o atenționare pentru fenomene imediate de tip Cod Galben până astăzi, la ora 20:00. Potrivit acestora, ca urmare a precipitațiilo

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

"M-a amenințat că îmi taie capul și mi-l înfige în gard". Directoarea unei școli, acuzată că a bătut și hărțuit o profesoară

Ziare.com acum 2 ore
Un scandal în timpul orelor la o școală din Suceava a fost potolit abia după intervenția poliției. Directoarea este acuzată de o profesoară că a bătut-o și a amenințat-o, joi, 13 iunie. Profesoara a ajuns la Urgențe și la medicul legist după ce a sc

Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum 42 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

Paul Stănescu: PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD / Despre susţinerea lui Geoană: Eu, ca secretar general şi membru al partidului, exclud acest lucru

News.ro acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri înainte de şedinţa conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus din judeţul Braşov că PSD va avea candidat la funcţia prezidenţială, un membru al PSD. Despre susţinerea lui Geoană, Stănescu a

Rareş Hopincă: S-a finalizat numărarea voturilor, s-a menținut o diferență de 300 de voturi în favoarea mea, sunt câştigătorul alegerilor pentru Primăria Sectorului 2 / Ce spune despre acuzațiile lui Radu Mihaiu

HotNews acum 28 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, Rareş Hopincă, a declarat, vineri, că a fost finalizată numărarea voturilor la Biroul Electoral de Sector şi s-a menţinut o diferenţă de peste 300 de voturi în favoarea sa, ceea ce arată că este câştigăto

Nicolae Ciucă: dosarul Mineriadei nu a fost finalizat, victimele şi urmaşii aşteaptă să se facă dreptate

Mediafax acum 52 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, atrage atenţia că dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 nu a fost finalizat. Victimele şi urmaşii acestora aşteaptă să se facă dreptate, a spus liderul liberal.

Rusia a anunţat că a doborât 87 de drone ucrainene şi a calificat atacul drept unul "terorist"

Adevarul acum 44 minute
Vineri, Rusia a anunţat că a reuşit să „împiedice un atac terorist” care a vizat cartierul general al operaţiunilor sale în Ucraina, distrugând 87 de drone.

Zelenski: "China nu va vinde armament Rusiei. Xi Jinping mi-a dat cuvântul său. Vom vedea"

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a primit asigurări de la șeful statului chinez, Xi Jinping, că țara sa nu va vinde armament Rusiei. Declarația a fost făcută la Summitul G7 din Italia, iar Zelenski a confirmat că a purtat o discuție telefo

Zelenski le cere liderilor G7 să aprobe un ”Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei

G4Media acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi liderilor din ţările G7 să aprobe un „Plan Marshall” pentru reconstrucţia Ucrainei după pagubele cauzate de invazia Rusiei, relatează Reuters. „Avem nevoie de un plan clar pentru redresarea Uc

Vremea

București
acum

24°
vin.

17°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

20°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/24°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°