Cu ani în urmă, am semnat, pe rând, pentru înfiinţarea PCM, pentru candidatura lui Tokes la Parlamentul European şi pentru înregistrarea PPMT. Nu fiindcă le-aş susţine revendicările, ci pentru că Ion Raţiu m-a învăţat că democraţia înseamnă şi libertatea celuilalt de a nu fi de acord cu tine. Potrivit bătrânului ţărănist care în anii '90 militase pentru legalizarea Partidului Socialist al Muncii, sănătos e ca extremele să se exprime în legalitate, deoarece aceasta este singura care le poate "înmuia". Că a avut dreptate, o arată însăşi dispariţia PSM.
N-am regretat niciodată aportul la crearea celor două formaţiuni ori la eurodeputăţia lui Tokes: tocmai asta a dovedit că românii nu-i extermină pe unguri, aşa că nimeni nu mai "cumpără" delirul lui naţionalist, pe când dacă fostul episcop nu ajungea la Bruxelles s-ar fi găsit destui europeni să plângă discriminarea maghiarimii.
În ce priveşte PPMT, n-am socotit nicio clipă că va împiedica UDMR să intre în Parlament (va reuşi, pe legea asta, chiar şi dacă strânge doar 1,5% din voturi), ci am vrut concurenţă şi între politicienii maghiari. Să nu mai aibă nimeni monopol pe reprezentarea conlocuitorilor. Să fie cineva care, în aceeaşi limbă, să cenzureze şi furtul de lemne în stil Chereştoy, şi scamatoriile cu forinţi a la Mecena, şi curvia de a guverna cu oricine. Ca atare, o vreme, am apreciat că PPMT-iştii spun ce gândesc. Că nu-s ipocriţi. Că dacă federalizare au în cap, federalizare zic, fără a o fredona cu autonomia culturală şi regionalizarea.
Se pare, însă, că sunt pe cale să mă înşel din nou. Mai precis, să fiu înşelat. Săptămâna trecută, în plină campanie, PPMT a montat în faţa Colegiului Eminescu un "lanţ uman" cu lumânări, asemănător cu o adunare de pensionaţi dintr-un Ku-Klux-Klan răblăgit, în care toţi jurau că imobilul a fost "furat" de regimul comunist. Asta deşi actele atestă că el aparţ
