Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minor ameninţat cu cuţitul şi obligat să fure bijuterii din casa părinților săi

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Un minor în vârstă de 14 ani a fost ameninţat cu cuţitul şi obligat să fure bijuterii din casa părinţilor săi, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.

Agresorul ar fi un tânăr de 20 de ani, din municipiul Vatra Dornei, suspect şi în alte infracţiuni. Respectivul, Robertino Paul Sbîrcea, susţin poliţiştii, a furat mai multe telefoane mobile de la diferite persoane din oraşul staţiune, sub pretextul că vrea să sune pe cineva. De asemenea, luna trecută, a provocat scandal la un bar, ameninţând cu moartea mai multe persoane.

Luni, poliţiştii l-au încătuşat şi l-au reţinut pentru 24 de ore, iar ieri a fost dus în faţa procurorilor cu propunere de arestare preventivă.

Îl punea pe minor să stea în faţa camerelor video de supraveghere

Conform comunicatului IPJ Suceava, în cursul lunii trecute, Robertino Paul Sbîrcea l-a acostat pe strada Luceafărului, din Vatra Dornei, pe minorul de 14 ani, Andrei T., şi i-a cerut acestuia să meargă cu el pe o alee lăturalnică, unde l-a ameninţat cu un cuţit şi i-a cerut să fure bijuterii din casa părinţilor adolescentului, bijuterii pe care mai apoi să i le înmâneze.

În cursul aceleiaşi zile, minorul a sustras din locuinţa părinţilor o pereche de cercei din aur care aparţineau mamei sale, cercei pe care i-a dat apoi lui Sbîrcea.

„Învinuitul l-a condus pe minor la o casă de amanet din municipiul Vatra Dornei, au intrat împreună în incinta societăţii şi a amanetat unul dintre cercei folosind actul său de identitate, după care i-a cerut adolescentului să se aşeze în faţa camerelor video din casa de amanet, pentru a da impresia că este de acord cu amanetarea cerceilor sustraşi din locuinţa părinţilor săi”, se arată în comunicatul IPJ Suceava, precizându-se că învinuitul a încasat pe cercel 99 de lei şi l-a obligat pe minor să primească şi el 20 de lei, explicându

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 24 minute
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Pericol de inundaţii în mai multe judeţe din ţară. A fost emis Cod galben

Mediafax acum 16 minute
Atenţionarea vizează râuri din bazinele hidrografice Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede şi Crişul Negru, de vineri, ora 12.00, până duminică, ora 7.00. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarel

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum 22 minute
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

PSD și-a stabilit ținta cu FONDURILE europene: contracte de peste 20 de miliarde de euro, până la finalul acestui an

Gandul acum 57 minute
Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță pe pagina sa de Facebook că deja au fost încheiate în țara noastră contracte de peste 6 miliarde de euro pentru proiectele depuse pentru programele din Politica de Coeziune 2021-20

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 4 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Cel mai lung BRÂU românesc, la care au lucrat peste 1.000 de români, gată să intre în Cartea Recordurilor. Va fi jurizat la Nürnberg pe 23 iunie

Gandul acum o ora
Cel mai lung brâu românesc din lume, candidat pentru includerea în Cartea Recordurilor, va fi prezentat pe 23 iunie în centrul orașului Nürnberg, a declarat Ionela van Rees-Zota, coordonatoarea Asociației „Dacia e.V. Germania” și a Centrului Cultura

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că „minte și dezinformează” la o săptămână după ce a atacat-o pe Gabriela Firea

HotNews acum 2 ore
Compania de stat Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) îl acuză pe primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, că „minte și dezinformează” privind lipsa apei calde în mai multe sectoare din București. Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și Claudi

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

25°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

22°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°