Îmi amintesc de o remarcă a unui prieten, prozatorul Alexandru Vlad. Lăsată voit fără concluzie. “Ce faci dacă intri într­-o cârciumă şi un beţiv bădăran îţi trage o palmă sau te scuipă?” Omul de calitate nu poate riposta, este evident. Un lord înjurat, insultat etc. nu poate răspunde cu aceeaşi monedă, din simplul motiv că astfel şi-ar risipi “firea”, nu ar mai exista, ci s-ar contopi cu substanţa mitocanului.

În anii în care am lucrat ca jurnalist specializat pe justiţie am avut ocazia să cunosc o sumedenie de magistraţi, procurori sau judecători. Cu mulţi dintre ei am legat prietenii. Am studiat “casta” magistraţilor “pe viu” şi am descoperit atât lepre sau proşti, cât şi oameni de o aleasă cultură, verticali, care nu doar credeau în nobila misiune de a administra dreptatea, ci şi munceau infernal de mult pentru ca rechizitoriile sau motivările deciziilor întocmite de ei să se apropie, pe cât e omeneşte posibil, de impecabil. Mulţi dintre ei nu au ezitat să acuze sau să trimită în puşcărie colegi de-ai lor, corupţi. Care “colegi” nu au ezitat, la rândul lor, să-i spurce prin intermediul unor jurnalişti mitocani şi ticăloşi.

Exemple de “jurnalişti” murdari? Cu duiumul. În 2008, un anume Cristian Levant publica în fiţuica “Ring”, distribuită gratuit în metroul bucureştean, un pseudo-reportaj cu titlul “Iat-o pe judecătoarea pagubă!” Era scuipată în paginile ziarului o judecătoare care, într-un complet de trei, la apel, doar confirmase decizia instanţei de fond, hotărâre care nu convenea patronului politic al fiţuicii. Deci n-a decis singură. A fost singura pălmuită, că, deh, “masculului Alfa” Levant îi venea mai uşor să lovească o fragilă doamnă. Nesimţirea “ziaristului” a mers până acolo încât a publicat fotografii cu judecătoarea ieşind din biserică sau intrând în scara blocului. Ce invitaţie mai subtilă la linşajul unei judecătoare vreţi din partea