Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Corina Cretu - "Nu despre anti-europenism este vorba în pozitia Guvernului, ci de protejarea interesului național"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Europarlamentarul PSD Corina Cretu, vicepresedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European, a criticat acuzatiile potrivit carora pozitia Guvernului Ponta cu privire la viitorul cadru bugetar al UE ar fi anti-europeana. "Sunt semne clare că guvernul condus de Victor Ponta pune politicile europene în centrul preocupărilor sale. Nu despre anti-europenism este vorba în declarațiile premierului Victor Ponta, ci de protejarea interesului național. Nu l-am auzit pe Regele Spaniei acuzându-și public premierul de anti-europenism", a declarat Corina Cretu, facand referire la evocarea de catre mai multe guverne europene a posibilitatii de a recurge la dreptul de veto.

"Nimeni din UE nu reacționează dacă o țară se situează pe poziții critice față de Uniune sau față de decizii ale instituțiilor sale. Este în logica jocului democratic european. România a preferat până acum să tacă. Nu am câștigat nimic de pe urma acestei poziții. Nimeni nu zice să trecem în extrema cealaltă. Dar fără să ne apărăm cu demnitate interesul nu vom fi luați în serios. Despre asta este vorba, nu despre anti-europenism", a subliniat Corina Cretu.

Vicepresedintele PSD a precizat ca pozitia USL este determinata de proiectul de buget propus de presedintele Consiliului European,Herman Van Rompuy, care defavorizează statele cu au cea mai mare nevoie de fondurile de coeziune și de cele destinate politicilor agricole. "Deși Van Rompuy ar fi trebuit să intervină ca un arbitru, în caz de eșec al procesului de negociere a unui consens, el s-a situat de partea unora dintre marii contributori, deși ei sunt și cei mai mari beneficiari. Astfel se explică reacția furioasă a mai multor guverne europene", a afirmat Corina Cretu.

Corina Cretu a criticat intentia de introducere in viitorul cadru bugetar al UE a unor criterii arbitrare, care avantajează țările b

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum 44 minute
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 18 minute
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Cod galben de instabilitate atmosferică şi caniculă în vestul ţării

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis miercuri avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 județe și de caniculă în 9 județe și în Capitală. Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică județele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiș, Caraș

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Românii au cheltuit anul trecut 63 milioane euro în cinematografe, cu 25% mai mult decât în 2022

Mediafax acum 33 minute
Conform Ziarului Financiar, numărul de spectatori s-a majorat cu 16%, la circa 13 milioane de persoane, nivel uşor sub cel din 2019, când piaţa a înregistrat 13,1 milioane de clienţi. Anul trecut, preţul biletelor de cinema a crescut cu 8%. Din punc

Acord privind angajamentele de securitate ale UE față de Ucraina. Zelenski merge la summitul european de la Bruxelles

Ziare.com acum 35 minute
La summitul european de la Bruxelles de joi, 27 iunie, unde va fi prezent și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, se va semna un acord privind „angajamentele de securitate” ale Uniunii Europene faţă de Ucraina, a anunţat Palatul Elysee, potriv

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 3 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 35 minute
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°