Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi, totuşi, cine plăteşte?

Publicat in Jurnalul, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Este o simplă şi nefericită coincidenţă. În Dâmboviţa, unde candidez pentru Senatul României, şi-a făcut mendrele un faimos baron local. Acesta, de multă vreme, este subiectul unor incredibile dezvăluiri de presă. Şi nu numai de presă. Şi nu este nimic legat, în realitate, de campania electorală. E vorba, una peste alta, de o uriaşă fraudă. Din bani publici. Şi care a condus la sărăcirea pronunţată a unui întreg judeţ. Dar a contribuit şi la sărăcirea visteriei ţării. Şi iata că, dintr-o dată, ceea ce putea să pară, pentru unii, o simplă lupta politica devine un examen oficial. Pe care statul român urmează să-l dea.

   

Şomajul în Dâmboviţa a atins cote apocaliptice. Şomajul oficial. Care plasează Dâmboviţa pe locul trei din România. Dar cel neoficial? Dar şomajul adevărat? Nu poate să nu existe o corespondenţă între acest fenomen de decimare a locurilor de muncă, corupţie şi iresponsabilitate. Cum este posibil să se întâmple aşa ceva exact într-unul dintre judeţele în care Elena Udrea a pompat cei mai mulţi bani publici? Unde şi cum s-au evaporat ei, dacă nu s-au transformat măcar în mai multe locuri de muncă?

   

Pe de altă parte, încă înainte de alegerile locale, presa din Dâmboviţa şi apoi presa naţională dezvăluiau nereguli incredibile săvârşite de preşedintele de atunci al Consiliului Judeţean, Florin Popescu. La alegeri, în mod spectaculos, dar cât se poate de firesc, a câstigat nu baronul local, ci un reprezentant USL, Adrian Ţuţuianu. Acesta, la rândul său, avand acces la documentele oficiale ale instituţiei, a constatat extrem de multe nereguli. Despre care nu s-a sfiit să vorbească. De fapt, aceleaşi ca şi în alte părţi, numai că la o dimensiune mult mai mare. Căpuşari ale avutului public. Firme de casă sau de apartament ale unor interpuşi ori pur şi simplu clienţi politici PDL, care au jumulit nu numai banii puşi la dispoziţie de Minis

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 35 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 59 minute
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 45 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 52 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum 59 minute
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 37 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°