Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oşancă din Târşolţ: “Dacă vine Vass pe la noi, o fugărim cu biciul”

Publicat in Gazeta de Nord Vest, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Candidatul USL în Colegiul nr. 1 pentru Camera Deputaţilor, Nicolae Bura, împreună cu staff-ul său de campanie, s-a aflat ieri în mijlocul credincioşilor din Târşolţ cu ocazia sărbătorii “Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Acesta a asistat la slujba religioasă din biserică împreună cu primarul comunei, Grigore Pop, după care s-a adresat oşenilor din Târşolţ.

“PDL ar fi dorit să ne tăiem prunii”

După slujba religioasă oficiată de preotul greco-catolic Ioan Zbona, candidatul USL s-a adresat credincioşilor în faţa bisericii din Târşolţ, fiind prezentat oşenilor de primarul comunei, Grigore Pop. Nicolae Bura a arătat că în calitate de primar al oraşului Negreşti-Oaş timp de 15 ani cât şi ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean a ajutat mult toată zona Oaşului. Întrebat ce a făcut concret pentru localitatea lor, Bura a spus că drumul din comună a fost reparat înainte de alegerile locale în urma intervenţiei sale la vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor. Acesta a mai precizat că i-a ajutat pe mulţi cetăţeni ai comunei care au apelat la el cu diverse probleme personale.

Candidatul USL a adăugat că un parlamentar trebuie să aibă grijă de cetăţenii care l-au ales şi că trebuie să facă legi bune pentru zona din care provin. A dat în acest sens exemplu accizarea pălincii. “USL a promovat un proiect de lege pentru neaccizarea pălincii dar, din păcate, nu a fost promulgat de preşedintele Traian Băsescu”, a afirmat Nicolae Bura. În acel moment, o parte dintre oşenii prezenţi au declarat că doar datorită USL se mai poate face pălincă în Ţara Oaşului, pentru că cei de la PDL şi Traian Băsescu ar fi dorit să-i facă pe oşeni să-şi taie prunii. “Eu o să am grijă de această chestiune şi o să încercăm să o rezolvăm”, a declarat Nicolae Bura.

Cetăţenii din Târşolţ au cerut sprijin

În momentul în care candidatul USL a făcut refer

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi pompieri din Vaslui au fost răniți în timp ce se aflau în misiune. Autospeciala în care erau s-a răsturnat în drum spre un incendiu

Ziare.com acum 45 minute
Accident rutier, luni, 1 iulie, pe DJ 244 A, în apropiere de localitatea vasluiană Gara Roşieşti, în care au fost implicate două autovehicule, un autotren şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui. Inspector

Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024,

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecţionata Franţei s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 1-0 (0-0), luni seara, pe Dusseldorf Arena, conform Agerpres.ro

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 2 ore
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 4 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente, după ce a supravieţuit atentatului din luna mai. "El este în continuare foarte neregulat"

Ziare.com acum o ora
Premierul slovac Robert Fico a supravieţuit atentatului din luna mai, dar va avea probleme de sănătate permanente, anunţă vicepremierul Robert Kaliňák, relatează Euronews. Robert Fico - care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen - probabil

Burduja: Primele foraje pentru Neptun Deep ar putea fi făcute anul acesta

Wall-Street.ro acum 37 minute
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat,

Grecia introduce săptămâna de lucru de ȘASE ZILE din cauza scăderii populației și a lipsei de lucrători calificați

Gandul acum 2 ore
Guvernul grec spune că măsura introducerii săptămânii de lucru timp de 6 zile este necesară. Anterior, se discuta despre introducerea săptămânii de lucru timp de 4 zile în toată Europa. Dar din cauza populației în scădere și a lipsei de lucrători c

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum 3 ore
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Marcel Ciolacu „Astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei“

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul României Marcel Ciolacu a transmis pe pagina de Facebook că astăzi, pentru 1,8 milioane de angajați, majoritar din sectorul privat, salariul minim brut se majorează de la 3.300 la 3.700 de lei. „În urmă cu 10 ani, salariul minim brut era 8

Vremea

București
acum

28°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/28°
mar.

20°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

20°/31°
mar.

17°/23°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°
vin.

15°/28°