Un bebeluş a murit în Maternitatea Botoşani, la numai câteva ore după naştere.
Părinții acuză doctorii de malpraxis și susțin că aceștia sunt vinovați de moartea copilului deoarece nu i-au făcut mamei cezariană, deși femeia de 25 de ani a avut probleme în timpul travaliului.
Fetița a avut 3,590 de grame la naștere, dar a murit după câteva ore.
În urma necropsiei, s-a stabilit că bebelușul nu a primit suficient oxigen, ca urmare a unui travaliu prelungit.
Tatăl susține că sarcina a fost monitorizată permanent, iar fătul s-a dezvoltat normal.
“A fost travaliul prea lung. Eu am întrebat medicul, de ce nu a recurs la o cezariană şi mi-a spus că nu i-a cerut nimeni. Dar trebuie să ceară pacientul lucrul acesta? Doamna doctor nu trebuia ea să constate că nu se putea naşte copilul pe cale normală şi să recurgă la alte procedee, să iasă copilul sănătos. Vom face plângere, măcar alţii în urma noastră să nu păţească la fel”, a spus tatăl copilului, citat de botoșaninews.ro.
Părinţii vor face plângere la Poliţie şi va sesiza Colegiul Medicilor.